Acasa Actualitate-InternaSocial UPDATE – Regimul cluburilor și ajutoarele pentru familiile victimelor de la Colectiv

UPDATE – Regimul cluburilor și ajutoarele pentru familiile victimelor de la Colectiv

scris de D.P.
101 Afisari

UPDATE – Guvernul a decis marți acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul din clubul Colectiv.

Potrivit unui comunicat al Executivului,  ajutorul, în cuantum de 5.000 de lei, va fi acordat familiei fiecărei persoane decedate.

„Identificarea beneficiarilor și plata ajutoarelor de urgență se efectuează de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în funcție de domiciliul familiilor. Ajutorul va fi acordat în baza unei cereri adresate agenției pentru plăți și inspecție socială din raza teritorială a domiciliului și a unei copii a actului de identitate”, precizează Guvernul.

În plus, Executivul va acorda un ajutor în valoare de 10.000 de lei pentru familia femeii decedate în incendiu care își întreținea singură cei cinci copii cu vârste cuprinse între 11 ani și 23 de ani, precum și tatăl paralizat, după ce soțul acesteia a decedat în urmă cu 8 ani.

Titularul acestui ajutor de urgență va fi fiica cea mare, Camelia, singurul copil major al familiei, mai anunță Guvernul.

Inspectorii ISU vor putea aplica amenzi, cuprinse între 50 de mii și 100 de mii de lei, și vor putea dispune închiderea localurilor care încalcă legislația în privința măsurilor de securitate la incendiu, potrivit unei hotărâri adoptate marți de Guvern, a declarat secretarul de stat din MAI, Raed Arafat.

„Au fost adoptate două acte normative care ne vor permite să desfășurăm controalele care vor aplica modificările legislative ce au fost efectuate în cursul acestui an în luna iunie — iulie. (…) Au fost luate unele măsuri de către departament (Departamentul pentru Situații de Urgență — n.r.) și de către MAI, ca Legea 307 să fie modificată. (…) Modificările care au dus la înăsprirea amenzilor și la crearea condițiilor de a putea opri pe cineva dacă nu respectă regulamentele. Și, mai ales, de a nu permite să continue fără autorizație, transformând faptul că, dacă ai continuat fără autorizație sau după ce ți s-a retras autorizația de la Pompieri, atunci devine infracțiune”, a explicat Raed Arafat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI a arătat că hotărârea adoptată de Executiv vizează două situații în care se pot regăsi obiectivele ce urmează să fie supuse controlului.

„Avem două cazuri. Cazul unu: obiective care dețin autorizație de securitate la incendiu, dar la care se constată încălcări grave. Atunci se dispune sancțiunea complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor. Deci, în această situație, ei au autorizația de securitate, dar la control se constată că au făcut modificări sau s-a întâmplat ceva care se traduce în încălcare gravă. Atunci — amendă și sistarea activității până la remediere”, a afirmat Arafat.

El a explicat că un caz particular în aceste reglementări este cel referitor la „construcțiile din zona comerț, cultură sau turism, unde se prevede pentru prima oară în legislația noastră nedepășirea numărului de utilizatori pentru care a fost autorizată construcția”.

„Discoteci care trebuie să rămână în numărul de persoane pentru care au fost autorizate, cu depășire de maximum 10% care este prevăzută în lege. (…) Deci, la o autorizație se dă o cifră maximă, la care legea zice că în plus până la 10% este posibil. În cazul în care, în cadrul unui control, se descoperă peste cifra admisă, inclusiv cele 10% permise prin lege, atunci aceasta duce la retragerea autorizației, temporară, bineînțeles, pentru 60 de zile”, a arătat Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI a explicat că autorizația sau avizul de securitate la incendiu sunt aprobate în funcție de numărul de ieșiri de urgență.

„Se calculează câte persoane vor fi înăuntru și câte ieșiri de urgență. (…) În momentul în care această cifră se depășește, dacă se întâmplă o urgență, nu neapărat un incendiu, (…) riscăm să se calce în picioare unii pe ceilalți pentru că nu pot intra, ieși, prin aceste ieșiri de urgență, și atunci această prevedere a fost inclusă în hotărâre așa cum este inclusă și în alte țări”, a afirmat Raed Arafat.

El a precizat că HG prevede și un al doilea caz în care sunt luate în calcul trei variante posibile în care ISU poate aplica sancțiuni.

„Cazul doi: obiective care nu dețin autorizație de securitate la incendiu și atunci o să fie trei variante. Dacă nu are autorizație de securitate la incendiu, însă și-a obținut toate actele de autorizare necesare de la certificat de urbanism la aviz de securitate la incendiu, adică are totul, dar nu are hârtia care se numește autorizație, să o afișeze, în această situație se dă amendă între 50 de mii de lei și 100 de mii de lei și se dă o perioadă de intrare în legalitate fără închiderea amplasamentului. (…) Termenul poate fi stabilit la o lună, două luni de zile, este stabilit după ce se dă amenda. (…) Aceasta este amendă fără închidere”, a explicat Arafat.

O a doua variantă prevăzută de HG, a spus oficialul MAI, este cea în care agentul economic „nu are autorizație de securitate la incendiu, însă și-a obținut toate actele și avizele necesare, dar are încălcări grave descoperite în timpul controlului”.

„Atunci se aplică amendă și închiderea activității. (…) Ca exemplu, dacă ți s-ar fi spus că trebuie să ai două ieșiri de urgență și tu ai închis una și ai lăsat una, sau nu ai făcut decât una”, a completat Arafat.

Un al treilea scenariu luat în calcul în HG este cel în care entitatea vizată de control „nu are documentul de autorizație de securitate la incendiu, nu are niciun alt act obținut. „Atunci se aplică amendă și închidere”, a spus oficialul MAI.

Raed Arafat a precizat că noile prevederi vor fi aplicate imediat ce se vor publica în Monitorul Oficial, iar controalele ISU vor viza prioritar cluburile și localurile unde sunt organizate evenimente cu mulți participanți.

Executivul  aproba în ședința de marți un act normativ referitor la regimul cluburilor și, de asemenea, o hotărâre prin care familiilor victimelor din incendiul de la clubul Colectiv li se vor acorda ajutoare.

sedinta-de-guvernActul normativ privind regimul cluburilor ar urma să prevadă amenzi crescute pentru nereguli, cuprinse între 50.000 de lei și 100.000 de lei. De asemenea, potrivit noului act normativ, cluburile ar putea fi închise și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, nu doar de primăriile de sector.

Tot în ședința de marți, Guvernul urmează să adopte o hotărâre privind ajutoarele de înmormântare care li se vor acorda familiilor victimelor din incendiul de la club Colectiv.

Grupul de lucru reunit luni la Palatul Victoria a stabilit că familia femeii de serviciu de la club Colectiv, care a murit vineri seară și a lăsat în urmă 5 copii orfani, va primi un ajutor de înmormântare de 10.000 de lei.

De asemenea, familiile victimelor care solicită ajutor de înmormântare vor primi câte 5.000 de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult