Acasa Actualitate-InternaSocial Restricţii în Spania. Renate Weber reacţionează în PE

Restricţii în Spania. Renate Weber reacţionează în PE

scris de M.A.
2 afisari

Eurodeputata liberală Renate Weber a trimis sâmbătă Comisiei Europene o scrisoare prin care solicită o reacţie la măsura „vădit discriminatorie la adresa cetăţenilor unui stat membru UE”, având în vedere intenţia Spaniei de a introduce restricţii temporare pe piaţa muncii doar pentru lucrătorii români.

Renate Weber (Agerpres)

Renate Weber (Agerpres)

Anterior, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a anunţat, după discuţiile de la Bruxelles cu comisarul european pe probleme de ocupare, Laszlo Andor, că săptămâna viitoare se va întâlni, la Madrid, cu omologul său pentru a rezolva problema privind restricţiile de pe piaţa muncii prin cooperare.

Coordonatoarea ALDE în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne Renate Weber consideră că această măsură creează un „precedent periculos la nivelul Uniunii” şi solicită Comisiei Europene un răspuns concret cu privire la ce intenţionează să întreprindă în acest caz, transmite Agerpres.

Scrisoarea a fost trimisă preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, Comisarului european pentru ocupare, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, Comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding şi Comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.

Guvernul spaniol a decis vineri trimiterea la Uniunea Europeană, spre autorizare, a ordinului ministerial prin care se reactivează restricţiile impuse pe piaţa muncii din Spania românilor, care de acum înainte vor avea nevoie de permis de muncă, potrivit ministrului dezvoltării şi purtător de cuvânt al guvernului spaniol, Jose Blanco.

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a anunţat, miercuri, după discuţiile de la Bruxelles cu comisarul european pe probleme de ocupare, Laszlo Andor, că săptămâna viitoare se va întâlni, la Madrid, cu omologul său pentru a rezolva problema privind restricţiile de pe piaţa muncii prin cooperare.

„Şi noi ţinem mult să rezolvăm această problemă prin cooperare cu autorităţile spaniole. Încercăm să o rezolvăm bilateral cât mai mult posibil”, a declarat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu.

Guvernul spaniol are intenţia de a impune restricţii pe piaţa muncii pentru cetăţenii români, însă nu a stabilit data de la care va fi valabilă această măsură, a comunicat, marţi, pentru Mediafax, Ambasada Spaniei la Bucureşti, adăugând că decizia nu va afecta românii rezidenţi în Peninsula Iberică.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult