Revoluţionarii protestează la Guvern | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Revoluţionarii protestează la Guvern

Revoluţionarii protestează la Guvern

scris de S. P.
4 afisari

Aproximativ 30 de revoluţionari, dintre care doi sunt în greva foamei, protestează, luni, în apropierea sediului Guvernului.

Dumitru Dincă

Dumitru Dincă a ieşit din greva foamei (foto. adevarul.ro)

Aceştia sunt nemulţumiţi de neacordarea tuturor indemnizaţiilor prevăzute de Legea 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989.

Cele aproximativ 30 de persoane care protestează în parcul din faţa Muzeului „Grigore Antipa” spun că au venit din solidaritate faţă de cei doi protestatari care se află în greva foamei.

Manifestanţii au agăţat de copacii din parc bannere mari inscripţionate cu revendicările lor: „Solicităm dialog cu Victor Ponta„, „Cerem respectarea tuturor legilor”, „Vrem să redăm speranţa tinerilor şi să ştergem lacrimile bătrânilor”, „Greva foamei împotriva corupţiei generalizate ridicată la rang de politică de stat”.

De asemenea, revoluţionarii au scandat şi au spus în cor „Tatăl nostru”, precizând că în acest fel se roagă pentru cei doi revoluţionari care sunt în cea de-a nouăsprezecea zi de grevă a foamei, dar şi pentru cei care care au murit în Revoluţia din 1989.

Preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, Dumitru Dincă , a declarat pentru MEDIAFAX că iniţial cinci persoane, printre care şi el, au intrat în greva foamei. El a precizat că, din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoit, împreună cu alţi doi colegi, să renunţe la această formă de protest, dar continuă să-şi susţină colegii.

„Cerem respectarea statului de drept şi respectarea tuturor legilor: Legea pensionarilor, Legea sănătăţii, Legea învăţământului, Legea protecţiei sociale, precum şi Legea 341/2004 cu privire la recunoştinţa poporului român acordată revoluţionarilor eroi, fără de care nu s-ar fi putut face trecerea de la comunism la democraţie şi statul de drept pe care premierul îl ignoră şi îl calcă în picioare. Dorim dialog pentru că problemele noastre nu mai sunt unilaterale, sunt ale întregii societăţi civile”, a spus Dincă.

Proteste ale unui grup de revoluţionari au avut loc şi în luna mai, în apropierea sediului Guvernului, la unele dintre acţiuni jandarmii fiind nevoiţi să intervină, după ce manifestanţii au blocat, pentru scurt timp, Bulevardul Kiseleff sau Bulevardul Aviatorilor.

Premierul Victor Ponta declara că în România sunt 4-5.000 de revoluţionari care au luptat în decembrie ’89 şi care şi-au riscat viaţa, iar drepturile acestora vor fi achitate, existând fonduri alocate în acest sens. Premierul preciza că sunt însă şi „impostori revoluţionari făcuţi de echipa Dumitru Costin – Mihăieş”, iar aceştia nu vor fi niciodată plătiţi.

8 comentarii

BULA 09-06-2014 - 14:17

Astia erau colaboratori ai Securitatii. Au fost pusi sa faca valuri la lovilutie, sa initieze actiunea de schimbare a regimului. Nu au treaba cu nevoile noastre. Sunt niste profitori si niste paraziti.

UnUL 09-06-2014 - 16:32

Tu vorbești, Bulă, care la revoluție stăteai ascuns sub pat?

digital 09-06-2014 - 16:54

păi vezi bă cretinule, dacă stai sub pat nu ești erou și nici revoluționar!
așa și puleții ăia, dacă erau eroi, acu le cânta cu-cu, nu ceasu din piața Victoriei!

UnUL 09-06-2014 - 17:09

Degețel, ești tâmpit: din fericire nu toți cei ce au ieșit atunci în stradă au fost uciși – cum poate ar fi dorit ticăloșii ca tine.

digital 09-06-2014 - 18:11

păi au ieșit numai ăia care acum au patalama, bă prostule?!
sau unii care au ieșit și nu au zertifikat sunt mai proști ca ăia cu?!
..-te dreq de împuțit!
revizuiește-ți atitudinea și verifică-ți logica aia de redus-clujan!

UnUL 09-06-2014 - 18:38

Ai vrut să spui ceva, Degețel? Ce legătură are aici prezenta sau absența certificatului de revoluționar?

Tache 10-06-2014 - 01:22

La ce a folosit revolutia ?

În cartea A ȘAPTEA DICTATURĂ ÎN ROMÂNIA autorul scrie: ”Compatrioţi, ţepuiţilor şi jefuiţilor pe care toate regimurile din România (inclusiv comunist) v-au lăsat în fundul gol furându-vă țara, bătuţilor, umiliţilor care luaţi în frunte tot scuipatul profesorilor de democraţie veniți de aiurea, amărâților care abia trăiţi de azi pe mâine și alergați după pomeni, ascultaţi ce vă spun! Nu vă bucurați că primiți pe degeaba ajutoare alimentare, că vi se construiesc pe degeaba școli, că primiți pe degeaba îmbrăcăminte și încălțăminte! Nimic în lumea asta nu se capătă pe degeaba! Totul se plătește! Și voi veţi plăti totul înmiit! Când străinul începe să te înconjoare cu o atenţie înăbușitoare, să te sufoce cu sfaturile lui, să îţi ceară să te integrezi modelurilor lui, nu o face fiindcă te iubeşte, ci fiindcă i-e silă de tine şi nu-i place de tine! Şi nu-i va place nici după ce ai să te schimbi după cum zice el! Indiferent ce ai face! Poţi să stai şi-n cap în faţa lui şi să-ţi înfigi o floare-n cur! Tot nu-i va place de tine! Tot îți va reproșa ceva! Nu sunteţi nimic altceva decât o naţiune de sacrificiu! Sunteţi boul lui Tao, care nu ştie că i se pun panglici între coarne şi pulbere de aur pe copite şi este hrănit şi adăpat după pofta inimii, pentru că săptămâna viitoare urmează să fie dus la altar şi înjunghiat ca jertfă zeilor! Îl aşteaptă sacrificiul suprem!”

România a ajuns într-un punct în care oamenii nu se mai duc să voteze pentru că a vota nu înseamnă azi să te faci de râs în ochii prietenilor și ai vecinilor, ci înseamnă să devii suspect ca infractor și huligan plătit sau ca bătăuș arvunit cu ziua. Acest lucru nu înseamnă încă moartea definitivă a instituției electorale în România. Această moarte va veni atunci când nu va mai dori nimeni să se înscrie pe listele de candidați la alegeri. Și momentul acela nu este departe.

salut 10-06-2014 - 01:37

„Această moarte [ a instituției electorale ] va veni atunci când nu va mai dori nimeni să se înscrie pe listele de candidați la alegeri”

—————————————

N-au romanii norocul asta, Tache.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult