Acasa Actualitate-InternaSocial Romania: 142 de localităţi fără acces la drumurile principale

Romania: 142 de localităţi fără acces la drumurile principale

scris de Marius Bâtcă
12 afisari

Un număr de 142 de localităţi sunt izolate din punct de vedere al accesului la drumurile principale, a declarat, joi, Daniela Silvi, reprezentant al IGSU (Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă).

(foto: Agerpres)

Potrivit reprezentantului IGSU, dintre cele 142 de localităţi izolate, 75 sunt în Buzău şi 29 în Vrancea, transmite Agerpres

Daniela Silvi a mai spus ca nu sunt persoane blocate în trafic sau în locuinţe proprii şi a menţionat că de miercuri, de la ora 5,00, până joi la aceeaşi oră s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă pentru 296 de persoane din localităţi izolate, dintre care 36 de copii şi 18 gravide sau lăuze.

Aceasta a mai spus că au fost transportaţi la unităţi spitaliceşti, în aceeaşi perioadă, 448 de oameni, în sedii sociale 32 de persoane, nouă cetăţeni au fost afectaţi de temperaturile scăzute, iar trei au decedat din cauza hipotermiei.

Potrivit reprezentantului IGSU, în acelaşi interval de timp au avut loc 1.494 intervenţii ale angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), dintre care 458 pentru recunoaşterea şi monitorizarea situaţiei operative şi 498 pentru îmbunătăţirea stării drumurilor şi au acţionat 4.622 de cadre ale MAI.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult