În comuna Probota din Perieni, Iași, există un „sat al orbilor” unde mulți dintre localnici au obținut certificate de nevăzători în 2008, prin intermediul unei doctorițe controversate care între timp a trecut în neființă. Acum, oamenii care au au încasat pe nedrept ajutoare sociale pentru acest tip de dizabilitate și-ar putea pierder „pensiile de nevăzători”.
Cele câteva zeci de orbi închipuiți din Perieni, comuna Probota, care au obținut certificatele de nevăzători în anul 2008, prin intermediul unei doctorițe ce între timp a încetat din viață, riscă să rămână fără pensiile de nevăzători. Deși se bazau că aceste certificate de handicap au valabilitate permanentă, se pare că sumele încasate pe nedrept au stârnit invidia vecinilor. Documentele lor pot fi anulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi (DGASPC), dacă se constată că aceștia nu au deficiențe grave de vedere.
„Aceste certificate sunt obținute de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. Documentele care atestă încadrarea în grad de handicap au valabilitate permanentă, astfel că beneficiarii pensiilor nu trebuie să se prezinte periodic la comisia de evaluare, ci doar în cazuri excepționale. În cazul persoanelor din Perieni care beneficiază de pensie de nevăzători trebuie făcută sesizare la DGASPC Iași, aceasta este instituția care poate să atace certificatele de nevăzători”, au precizat reprezentanții Asociației Nevăzătorilor Iași.
Asociația Nevăzătorilor Iași a subliniat că în cazul persoanelor din Perieni care beneficiază de pensie de nevăzători, sesizarea trebuie făcută la DGASPC Iași, aceasta fiind singura instituție abilitată să conteste certificatele.
Astfel, acum toți beneficiarii de pensii de nevăzători din Perieni vor fi convocați în fața comisiei de evaluare. „Am citit articolele. Toate persoanele din Perieni care au pensie de nevăzător vor fi chemate cu documentele justificative la comisia de evaluare”, a declarat Ion Florin, director general al DGASPC Iași.
Mai mult, sătenii din Perieni își doresc ca cei care se pretind nevăzători doar în acte să restituie toate sumele încasate din 2008 până în prezent și să le fie suspendată pensia specială. Ei consideră că cei care au făcut acest lucru au abuzat de stat timp de ani de zile și acum profiță de faptul că medicul care i-a ajutat a decedat.
„Chiar ne bucurăm și vă felicităm că i-ați dat în vileag. Umblă toți fuduli pe stradă că ei încasează o groază de bani fără să aibă probleme. Eu sunt terminată de bolnavă, omul meu a fost și el operat și ne descurcăm cu pensii de la C.A.P., iar ei mănâncă banii statului, cam 80% din pensionarii din sat au și pensii de nevăzători”, a declarat o localnică din satul Perieni, potrivit BZI.