Acasa Actualitate-InternaSocial UPDATE: Gigacaloria este deja mai scumpa datorita cresterii TVA. Pretul nu se va majora de la 01.01.2011

UPDATE: Gigacaloria este deja mai scumpa datorita cresterii TVA. Pretul nu se va majora de la 01.01.2011

scris de Ziua Veche
2 afisari

.

UPDATE, ora 19.50: Preţul gigacaloriei nu va creşte de la 1 ianuarie 2011, a declarat, joi, Mircea Matei, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), dezminţind astfel zvonurile că românii vor plăti mai mult căldura de la începutul anului viitor, informează Mediafax.




“Preţul mediu local al gigacaloriei va fi mai mare în această iarnă faţă de sezonul trecut cu aproximativ 10%, conform valorilor transmise de autorităţile locale, dar acesta se aplică deja şi a fost majorat după creşterea TVA de la 19 la 24%, nepunându-se problema altei majorării din ianuarie 2011”, a spus Matei.

El a precizat că ANRSC are atribuţia de a stabili preţul local mediu de referinţă sau preţul local de referinţă în baza valorilor transmise de către autoităţile locale şi operatori.

Preşedintele ANRSC a adăugat că cele 94 de localităţi din ţară au trimis datele solicitate, care au fost introduse în formula de calcul a preţului local de referinţă.

„Pe baza preţurilor la care autorităţile locale facturează gigacaloria în fiecare localitate noi am calculat preţul local mediu de referinţă stabilit de Ordonanţa 36/2006 şi a Legii 483/2006”, a mai spus Mircea Matei.

El a explicat că acest preţ local mediu calculat pentru ianuarie 2011 faţă de ceea ce era în 2010 este mai mare cu 10 la sută.

Asta nu înseamnă că va creşte factura la încălzire în ianuarie 2011, întrucât toate facturile din octombrie au deja preţurile calculate după preţurile la care autorităţile facturează gigacalaoria”, a subliniat Mircea Matei.

Astfel, potrivit lui Mircea Matei, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a stabilit în septembrie majorarea preţului la gigacalorie de la 119 la 124 de lei, după creşterea TVA de la 19 la 24 la sută.

„Am calculat preţul local, astfel că în Bucureşti acesta este de 124 de lei, locuitorii Capitalei plătind din octombrie această valoare de 124 de lei”, a precizat Mircea Matei.

Preşedintele ANRSC a adăugat că, spre exemplu, la Oradea autorităţile au stabilit ca preţ local pentru gigacalorie 174 de lei, astfel că „preţul de referinţă pentru Oradea este 174 de lei”, pentru Constanţa a fost stabilit la 150 de lei, pentru Botoşani la 183,5 lei.

„Toate facturile din octombrie sunt cu aceste preţuri locale stabilite din vară”, a subliniat preşedintele ANRSC.

————————————————–

Gigacaloria va fi mai scumpă cu 10%. De la 1 ianuarie 2011, facturile la întreţinere vor creşte în medie cu 11 procente, potrivit realitatea.net. Motivile scumpirii gigacaloriei sunt scăderea consumului pe 2010 şi creşterea TVA-ului.

Documentaţia făcută de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) a primit aprobarea MAI, iar la începutul săptămânii viitoare va ajunge la autorităţile locale, iar în funcţie de oraş se va calcula preţul gigacaloriei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult