
Potrivit presedintelui Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea, discutia cu primul-ministru s-a rezumat numai la „promisiuni desarte sau nici macar atat, in unele situatii”, iar vicepresedintele CNSRL Fratia, Marius Nistor, a declarat ca ii incurajeaza pe sindicalisti sa participe in numar cat mai mare la mitingurile si pichetarile ce urmeaza sa fie organizate zilele viitoare.
„Toate discutiile de azi (sambata – n.r.) au aratat foarte clar ca premierul Emil Boc nu este dispus sa cedeze sub nicio forma. Drept urmare, le cerem colegilor nostri, membrii de sindicat, indiferent de confederatiile din care fac parte, sa participe la actiunile de protest, pentru ca in momentul de fata avem de-a face cu un Guvern care nu va ceda sub nicio forma, un Guvern care nu investeste sub nicio forma in resursa umana, un Guvern care se considera puternic avand in spatele sau o majoritate parlamentara, un Guvern care nu este interesat de ceea ce gandeste majoritatea populatiei”, a declarat Nistor.
Acesta a precizat ca pe 22 septembrie CNSRL Fratia va organiza un miting, care va fi urmat de un altul organizat de Federatia Sindicatelor din Invatamant Spiru Haret si de Federatia Educatiei Nationale, pe 5 octombrie, in fata Palatului Cotroceni.
De asemenea Bogdan Hossu, liderul confederatiei sindicale Cartel Alfa, a precizat ca l-a instiintat pe primul-ministru ca „nici nu se pune in discutie” anularea actiunilor sindicale din ultima perioada.
„Cetatenii Romaniei trebuie sa inteleaga ca neiesirea in strada inseamna acceptarea tacita a ceea ce Guvernul propune la ora actuala, indiferent ca vorbim de pensie, salariu minim, politica in domeniul Codului Muncii sau politica in domeniul salariilor bugetare. (…) Luni vom incepe mitingurile si pichetarile in teritoriu, marti va fi CNSLR Fratia cu actiunea sa, miercuri, joi, vineri vom continua actiunile, luni, marti va continua Cartelul si BNS-ul tocmai ca sa punem presiuni atat asupra Parlamentului, cat si asupra guvernantilor”, a declarat liderul Cartel Alfa.
Totodata, si presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Aurel Cornea, s-a aratat nemultumit de rezultatul discutiei cu Emil Boc in ce priveste legea salarizarii unice si a coeficientilor de salarizare cu precadere din domeniul educational.
„Privind legea salarizarii unitare, pot sa va spun ca am solicitat inca odata primului-ministru sa se aseze serios la masa negocierilor, intrucat coeficientii acordati invatamantului ne situeaza din nou la finalul grilei de salarizare, in ultima treime. Este un lucru inacceptabil pentru noi. Apoi, cand l-am intrebat pe premier ce se intampla cu cel de-al treisprezecelea salariu si cu prima de vacanta, o intrebare fireasca in anul 2010, domnia sa a spus ca aceasta se va rezolva in functie de cresterea economica, or, dupa cum stiti, prognoza pentru anul viitor este de maxim 1,5%, daca luam in calcul scaderea de anul asta inseamna ca nu avem nicio crestere”, a mai spus acesta.
Si presedintele Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania, Iacob Baciu, s-a declarat nemultumit de rezultatele discutiei cu premierul Emil Boc, subliniind ca singurele aspecte asupra carora sindicalistii au cazut de acord cu premierul au fost cele care „nu implicau bani”.
„A acceptat tot ce nu implica bani. Intotdeauna au fost refractari in tot ce implica bani. In mod concret, in privinta salarizarii, pe langa faptul ca i-am explicat premierului ca salariul minim duce la evaziune fiscala pentru ca marea majoritate a angajatorilor platesc impozit pentru salariul minim si nu pentru cel real, dupa o discutie de aproape o ora nu a acceptat sa transam aceasta chestiune, urmand sa avem o discutie si impreuna cu patronatele”, a declarat Baciu.
0 comentariu
Ei, asta e cea mai proasta varinata… Sunt Fefe, in jurama neamule!:))
Mor de ras cand il aud acum pa varujan despre fiscalitate. mamaaaa , ce javra. armeanul asta, care vroia sa scrie la noi, nu are nicio rusine…mamaaaa, inca o data, intrebati-l pe varujan, port mare, cum …vai vai..mananca rahat. pa, Varujane, ia vezi Vantu te mai sporinseaza cu ceva????E greu de crezut, Vantu joaca pe aia c-are ii aduc profiT. TU?