Acasa Actualitate-InternaSocial Strategia la-lopată în Buzău. Berca ca Oprea şi Boc

Strategia la-lopată în Buzău. Berca ca Oprea şi Boc

scris de M. BÂTCĂ
3 afisari

Noul ministru al Administraţiei şi Internelor aplică strategia la-lopată. Mai precis, Berca ca Oprea şi Boc.

Boc lopataPotrivit unui comunicat al MAI, noul ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus (n.a. – numai Boc şi Oprea se exprimau aşa) ca secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestorul de poliţie Ioan Dascălu, precum şi adjuncţii inspectorilor generali ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române să se deplaseze, în regim de urgenţă, în judeţul Buzău, pentru a coordona, din teren, acţiunile de limitare a efectelor fenomenelor meteo nefavorabile din această zonă.

Astfel, se poate înţelege că, după ce s-a ocupat de ordinea publică şi misiunile internaţionale ale jandarmilor şi poliţiştilor români, Ioan Dascălu o să dea la lopată, ca fostul Boc, pentru că aşa vrea Berca.

Pe lângă secretarul de stat, adjuncţii de la Jandarmerie şi IGSU vor trage la plug ca să deszăpezească buzoienii. Bineînţeles, nu există nici o legătură între judeţul amintit şi o oarecare Udrea sau un perpetuu ministru Predoiu.

Este interesant de urmărit cum vor reacţiona aceşti trei oficiali trimişi la lopată, având în vedere “stilistica” mai mult decât stalinistă prin care au fost trimişi în “misiune”! Oricât de agramat şi nefericit în exprimare era Igaş, Gabriel Berca dă dovadă de populism cu găleata şi lipsă de inspiraţie.

Deja, situaţia este bearcă!

3 comentarii

Satmanu 11-02-2012 - 10:10

Berca si Oprea, insotiti de Ungureanu merg personal sambata in zonele izolate de furia viscolului, pentru a vedea situatia la fata locului si pentru a lua masurile de urgenta imediata. Au inceput mandatele de ministrii in forta (in zapada).

Gabriel al 3-lea 11-02-2012 - 13:05

Daca s-ar fi intamplat ca in ’54 cand de la al mic pana la al mare dadeau la lopata din nevoie si din solidaritate nu mai avea cine sa comenteze pe seama dispozitiilor lui Berca, Oprea sau Boc. Tot din solidaritate.

Victor 11-02-2012 - 14:02

Lasa frate ca strategia asta a dat roade. STAM si comentam ca Boc a dat la lopata, ca Oprea i-a pus pe ai lui la treaba dar fara ajutorul lor ar fi murit atatia oameni. E vorba de vieti omenesti pana la urma. Si de ce nu, sa se duca si secretaru si adjunctu sa dea exemplu.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult