Acasa Actualitate-InternaSocial Suntem pregătiţi pentru clasa 0 ?

Suntem pregătiţi pentru clasa 0 ?

scris de A.H.
15 afisari

“Suntem pregătiţi pentru clasa 0?” pentru a discuta problemele care apar prin aplicarea prevederilor noii legi a educaţiei, referitoare la introducerea clasei zero (clasa pregatitoare). Vom încerca să  găsim împreună soluţii cu aplicabilitatea practică.

Amelia Boroş, Preşedinte OFL Filiala Sectorului 2

Organizaţia Femeilor Liberale Sector 2 vă invită la o dezbaterea publică pe aceasta tema. Daca va intereseaza viitorul copiilor dumneavoastra va invitam sa participati în data de 7 martie 2012 la sediul PNL Sector 2 din Şos. Ştefan cel Mare nr. 31, începând cu ora 18:00  la o dezbatere pe tema introducerii clasei pregatitoare pentru cei mici. La dezbatere sunt invitaţi părinţi şi cadre didactice din Sectorul 2, ONG-uri, jurnalişti, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi a Inspectoratelor Şcolare.

Potrivit noilor reguli, toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare, respectiv în clasa I la școala de circumscripție vor fi înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu și, ulterior, se înmatriculează, copiii care provin din alte circumscripții școlare. În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere de la părinți din afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare.

Practic, noile norme ale legii educaţiei leagă copii de glie, contrazicând principiul stimulării competiţiei între unităţile şcolare, părinţii fiind nevoiţi să îşi înscrie copii la şcoala de circumscripţie şi nu să opteze pentru acele şcoli care fac performanţă.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult