Acasa Actualitate-InternaSocial Ţiganii, nemulţumiţi că statul vrea să le facă liceu în limba maternă

Ţiganii, nemulţumiţi că statul vrea să le facă liceu în limba maternă

scris de M.A.
5 afisari

Ţiganii sunt nemulţumiţi că statul vrea să le facă liceu în limba maternă. Astfel, Romani CRISS condamnă cu fermitate modul în care s-a propus formarea unui liceu cu predare în limba lor.

Romani CRISSOrganizaţia susţine că va solicita iniţierea unei dezbateri publice serioase cu privire la oportunitatea şi la modalitatea de înfiinţare a unui asemenea liceu.

‘În forma prezentată public iniţiativa este haotică, improvizată, neprofesionistă şi vine în contradicţie cu prevederile legale naţionale şi internaţionale. În primul rând, această iniţiativă abordează mai multe probleme fără o legătură reală între ele: utilizarea unei foste cazarme militare pentru crearea unui liceu cu predare în limba romani, un drept garantat minorităţilor naţionale din România, rezolvarea unei probleme sociale, reducerea abandonului şcolar prin oferirea unei mese calde, toate acestea în lipsa unei consultări publice prealabile a părinţilor, a organizaţiilor nonguvernamentale şi a altor actori interesaţi’, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri Agerpres.

Sursa citată mai spune că în graba cu care s-a promovat aceasta iniţiativă s-au ignorat unele aspecte elementare, precum faptul ca segregarea copiilor nu este de natură să conducă la reducerea abandonului sau la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare.

‘Separarea copiilor în sistemul de învăţământ nu poate avea loc pe criterii etnice, ci doar pe criterii lingvistice. Situaţia în care se predă integral în limba română şi se fac cursuri de limbă şi de civilizaţie romani este prevăzută expres ca o formă de segregare, astfel încât această iniţiativă conduce la formarea unui liceu segregat pe criterii etnice, lucru ce contravine legislaţiei în vigoare’, mai spune Romani CRISS care consideră că Guvernul, împreună cu unii deputaţi ai minorităţilor, nu pot folosi separarea copiilor romi de cei majoritari pentru a justifica înfiinţarea unei secţii în limba maghiară la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat, marţi, că Executivul va decide înfiinţarea unui liceu cu linie de predare în limba romani, liceu care va funcţiona într-o clădire a unei cazarme dezafectate din Sectorul 5 şi va oferi zilnic elevilor romi cel puţin o masă caldă.

Premierul a afirmat, în şedinţa de Guvern de marţi, că înfiinţarea liceului reprezintă iniţiativa deputataţilor din grupul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian şi Nicolae Păun şi a întrunit consensul coaliţiei.

„Vom putea, în fine, oferi comunităţilor de romi posibilitatea de a-şi educa copiii într-un liceu care să aibă şi linie de predare în limba romani. Este un gest foarte bun şi vă rog să îl puneţi în balanţă cu eforturile Guvernului de a acomoda puncte de vedere nu diferite, ci puncte de vedere aproapre similare, care merg către ceea ce aşteptăm cu toţii : o societate civilizată şi construită european”, a spus Ungureanu.

1 comentariu

anon de serviciu 14-03-2012 - 17:14

Vă invit să recitiți textul fără diacritice. Nu observați nimic asemănător?

Credeți că străinii își dau seama între cele două diferențe?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult