Topul calităţii sistemului de învăţământ. România locul 32 din 40 | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Topul calităţii sistemului de învăţământ. România locul 32 din 40

Topul calităţii sistemului de învăţământ. România locul 32 din 40

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Ierarhia realizată de compania britanică Pearson, care a vizata 40 de state din lume, este condus de Finlanda, urmată de Coreea de Sud şi Hong Kong.

Topul calităţii sistemului de învăţământ. România locul 32 din 40

Clasamentul este realizat în baza rezultatelor de la examenele care au loc la fiecare 3-4 ani în domenii precum matematica, ştiinţa şi ştiinţa de carte. Conform studiului prezentat de bbc.co.uk, studierea sistemelor de învăţământ în aceste state ajunge la concluzia că cheltuielile sunt importante, însă nu cât existenţa unei culturi care susţine învăţământul.

Dintre statele europene prezente în top, România devansează doar Turcia aflată pe locul 34, fiind întrecută şi de Bulgaria care este clasată pe locul 30. Printre Statele care se situează după România sunt ţări precum Mexic, Indonezia, Thailanda şi cele mai importante state din America de Sud,Brazilia,Chile, Argentina sau Columbia.

Cele două superputeri în domeniul învăţământului, după cum sunt calificate în studiu Finlanda şi Coreea de Sud, sunt urmate de alte trei sisteme asiatice de învăţământ de calitate, Hong Kong, Japonia şi Singapore. Michael Barber, consilier principal pe probleme de învăţământ la Pearson, subliniază că statele de succes pun la dispoziţia propriilor profesori un statul înalt şi au „cultura” învăţământului.

În raportul Pearson se mai evidenţiază importanţa unor profesori de valoare şi nevoia de a se găsi modalităţi de numire a celor mai buni. Clasamentul arată că nu există o legătură clară între un salariu mai mare şi o prestaţie de calitate mai bună din partea profesorilor, dar sistemele de învăţământ de calitate şi cele lipsite de calitate au consecinţe directe asupra economiei.

Printre primii zece se mai clasează Marea Britanie, Olanda şi Noua Zeelandă, Elveţia şi Canada. SUA sunt abia pe locul 17, în urma Germaniei (15), în timp ce Rusia este pe locul 20, iar Franţa este cu doar 7 poziţii în faţa României.

20 comentarii

BULA 29-11-2012 - 11:51

Am tinut ore de curs si seminar la studentii straini veniti in Romania, la anul pregatitor (90% dintre ei erau inscrisi la medicina).
Am constatat ca studentii africani (Kamerun, Burundi) erau mult mai motivati decat ceilalti (arabeti, sarbi, bulgari) sa invete. Si chiar mai stiau ceva de prin liceu. O influenta pozitiva asupra lor a avut-o religia catolica si influenta sistemului de invatamant francez. Africanii au invatat repede limba romana (dupa trei luni puteam sa discut cu ei), pe cand ceilalti erau cam zombi. O fi contat si cunoastea limbii franceze, desi nu e mare asemanare intre franceza si romana.
Cei mai dezinteresati mi s-ar parut a fi sarbii si bulgarii, care au trecut si ei la „democratie” si ca urmare sistemul de invatamant de la ei nu e departe de ce se vede pe la noi (colaps total).

BULA 29-11-2012 - 11:54

E normal ca invatamantul nemtilor sa fie cotat prost, pentru ca e copiat cupa cel din SUA, Germania fiind o colonie a yankeilor.
Ma intereseaza pe ce pozitie se situeaza Franta si Italia la acest capitol. Ca vad ca nu se spune in articol.

ValVerde 29-11-2012 - 15:48

Franta, 25.
Ai invatat tabla adunarii si a scaderii??

Germania 15, USA 17, Rusia 20, Franta 25 ….vai de capul tau de papagal…

BULA 30-11-2012 - 05:56

Nu am citit cu atentie, ba papagalule, ca mi-a fost greu sa ma duc sa-mi iau ochelarii. Si ca sa fiu sincer, nu cred ca acest clasament reflecta realitatea. Francezii au un sistemul de invatamant mai bun decat credeti voi. Se vede dupa realizarile din industrie si din domeniul stiintific.

Zenovia-Zamfira 30-11-2012 - 06:45

Care „francezi”? Aia era prin anii 70-80 si s-a oprit.
Tot ce mai au inca e pendulul lui Foucault, ala cu „forta’ Coriolis.

BULA 30-11-2012 - 10:59

In halul asta i-au incalecat ovreii, de i-au anihilat ?

BULA 30-11-2012 - 06:01

Clasamentul asta a fost facut dupa cum au vrut muschii britanicilor. Ne putem sterge cu el la fund.

ValVerde 30-11-2012 - 06:24

Hahahahah…esti hilar !
Daca rezultatele nu se aliniaza cu ideile tale cretine si preconcepute, negi procesul hahahah….

BULA 30-11-2012 - 11:09

Sistemul de invatamant din UK, de stat, e mizerabil. Am auzit la Radio BBC, cand chiar reporterul spunea ca in Anglia se face carte doar la cateva licee particulare. Iar la scolile particulare costa atat de mult, incat butini britanici isi pot da copiii acolo.
In Franta pregatirea in liceu e net superioara celei din Anglia si SUA. Cu facultatile stat stau mai rau, din lipsa de bani (nu au atatea colonii, sa le suga, desi si francezii sug de la saracii din Africa).

Iar clasamentul ar fi credibil daca s-ar da si modul in care a fosl intocmit, defalcat pe studii medii si superioare, restectiv pe domenii (inginerie, medicina, etc).
Si ca in orice clasament facut de vestici, factorul politic e determinant.

ValVerde 30-11-2012 - 16:21

Parerea ta…
Dar parerea ta nu e importanta.

Uite mai Bula intregul raport.
Nu uita sa-ti pui ochelarii.

ttp://thelearningcurve.pearson.com/the-report

Salut 30-11-2012 - 17:04

Bula are dreptate pe undeva. Spre exemplu …aceiasi Franta.
Ca vrea, ca nu vrea amerloku’ de Dambovita, ei bine, Franta este lider mondial sau printre cei CEI MAI MARI in cateva domenii de varf. Doar din memorie enumar cateva: reactoare nucleare si energie electrica pe baze nucleare, transporturi (EXCEPTIONALUL TGV, rachetele Ariane), chiar niste chestii militare, etc.
Pentru cei ce cunosc Franta, e bine stiut ca – fara cunoasterea adancita a limbii franceze – nu prea sunt sanse de intrare in domeniile mai sus enumerate. Deci, cumva, francezi au ajuns TOP MONDIAL in anumite domenii doar cu specialistii pregatiti in universitatile lor….
…si totusi, universitatile franceze nu prea apar prin topurile astea…desi, paradoxal, Parisul e considerat ca una dintre cele mai atractive destinatii de studii din lume.
In concluzie: da, topul ala da niste informatii, dar sa-ti bazezi deciziile numai pe el si pe prejudecatile amerlocke, e nu numai tampenie crunta, e chiar iresponsabilitate.

ValVerde 30-11-2012 - 17:15

Mai Salut, tu ai citit raportul?
Ai inteles pe ce criterii se face clasamentul??

Poti sa fii de acord sau sa nu fii de acord ca metodologia de evaluare, dar daca nu ii crezi, explica unde gresesc, nu venii cu exemple discrete despre avansul tehnologic din Franta, in unele ramuri, ca se extrapolezi si sa etichetezi valoarea invatamintului francez.

Dupa criteriul tau, USA care conduce detasat, tehnologic, intr-un miriad de ramuri industriale, ar trebui sa aiba cel mai gigiuc invatamint.

Si totusi nimeni nu protesteaza cind ies pe locul 17.
Exista o corelatie intre invatamint si dezvoltare economica, dar nu este asa de directa si mecanicista cum o interpretati voi, tu si Bula, mintile luminate ale Romaniei…

Salut 30-11-2012 - 17:29

„Exista o corelatie intre invatamint si dezvoltare economica, dar nu este asa de directa si mecanicista cum o interpretati voi, tu si Bula, mintile luminate ale Romaniei…” (VacaVerde)

====================

Pai ce pierzi vremea? Fa-ne zob. Arata-ne unde si cat de grav gresim.
Lumineaza-ne!

ValVerde 30-11-2012 - 18:00

Bai Salut, tu nu numai ca esti bou, dar esti un bou prost.

Roaga-l pe Bula sa-ti imprumute ochelarii lui (tocmai i-a primit inapoi de la urbos) si mai citeste odata mesajul meu.

Vrei sa te „luminez” despre lucruri deja explicate.
Uite un exemplu:

SUA este virf de lance in majoriatea tehnologiilor moderne. De asemenea are o economie dezvoltata si diversa.
In ciuda acestui fapt, invatamintul din SUA nu este pe primul loc in lume, si realitatea asta e acceptata fara multe rezerve.

Alt exemplu: Norvegia nu este atit de dezvoltata economic ca Germania, dar invatamintul ei, dupa criteriile Pearson, a iesit inainte.

Ergo,

” corelatia intre invatamint si dezvoltare economica nu este asa de directa si mecanicista cum o interpretati voi”

BULA 30-11-2012 - 18:31

Raportul asta e facut la misto, cum scriu universitarii din Romania articolele de cercetare, pentru punctaj la dosar, si nu se poate pune baza pe el. Dovedeste ca aia care l-au intocmit stiu sa lucreze cu pachetul de programe din Office, sa puna poze misto si grafice, dar in rest e hartie igienica. Realitatea e altfel decat credeti voi. Sunteti dusi !

ValVerde 30-11-2012 - 18:39

Bine mai Bula, tu stii mai bine.

BULA 30-11-2012 - 18:54

@ValVerde

Stati cu ochii pe China, ca de acolo o sa va vina sfarsitul. Si lasati-va de tromboane ieftine.

ValVerde 30-11-2012 - 20:08

@Bula

‘Stati cu ochii pe China, ca de acolo o sa va vina sfarsitul. Si lasati-va de tromboane ieftine.”

===

Eheee….de vreo trei zile nu-mi iau ochii de pe ei. Nu mai am timp nici de tromboane ieftine.
N-au nici o sansa s-o dea la’ntors !!!

Merci de sfat, „Sint gata intotdeauna !!!”

BULA 01-12-2012 - 04:18

In Romania invatramantul liceal e terminat complet. Notele din cataloage sunt cu minim patru puncte mai mari decat ar fi corect si copiii nu mai invata nimic. Uitati-va care au fost rezultatele de la simularea de la bac, facuta recent :
http://www.gds.ro/Actualitate/2012-11-30/Dezastru+la+simularea+pentru+bac

Iar la invatamantul superior e de spaima. Se dau diplome si celor care au renuntat sa frecventeze cursurie si au plecat la munca in strainatate, ca sa nu apara ca retrasi si sa se desfiinteze niste grupe, sa nu fie trecuti profii in somaj.

jan dinu 01-12-2012 - 06:30

Cine i-a condus shi controlat pe romani aducindu-i in
halul asta la o infundatura fara ieshire ??
Daca este sa-mi exprim shi sa arat ” un vinovat total ” :,iata-l…
—- Biserica Ortodoxa Romana —-
Din 1990 am presat …prin curierii nostri influienti (externi ) catre
– CAPU – (patriarhul cvasi- legionar ) …sa-shi deschida „pliscu puterii
lui cuvintatoare „catre – pentru natiune …,dar n-a facut-o !sa-shi ”
Au dorit doarsa-shi „recupereze averile bisericesti – minastiresti ,
pupind – cururile laice – asha cum o fac din stravachi traditii !
Concluzie : niste mafioti…. NU dupa banii cheltuitii la timpul
extrem de necesar pentru participare ,,,ci de timpul consumat cu
acesti strigoi !!!
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult