Turiștii care se aflau miercuri după-amiază în Salina Slănic Prahova au rămas blocați în subteran după ce un lift s-a defectat, astfel că aceștia sunt scoși la suprafață printr-un tunel care face legătura între mina de vizitare și cea de exploatare.
Potrivit unor surse de la salină, unul dintre cele două lifturi care deservesc mina s-a defectat, astfel că niciunul dintre cele două nu mai funcționează, ele fiind interconectate.
În aceste condiții, turiștii care se aflau în salină sunt scoși din mina de vizitare printr-un tunel care face legătura cu mina de exploatare, iar de acolo sunt preluați de microbuze.
La fața locului se află trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Prahova care acordă asistență medicală persoanelor care ies din mină.
Până la acest moment 11 persoane care au ieșit din salină au solicitat asistență medicală, șapte dintre acestea suferind atacuri de panică, iar patru dintre ele având traumatisme ușoare la nivelul genunchilor și al picioarelor.
O persoană care a suferit un traumatism la genunchi a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru continuarea investigațiilor medicale.
Reprezentanții salinei nu au putut preciza câte persoane se aflau în mina de vizitare în momentul în care liftul s-a defectat.