Acasa Actualitate-InternaSocial Un milion de semnaturi de la cetateni, suficiente pentru a solicita o lege a UE

Un milion de semnaturi de la cetateni, suficiente pentru a solicita o lege a UE

scris de M.A.
15 afisari

Comisia Europeană va trebui, în viitor, să ia în considerare elaborarea unei legi noi europene, dacă acest lucru este solicitat de către cel puţin un milion de cetăţeni UE. Parlamentul European a aprobat regulile de bază pentru „iniţiativa cetăţenească”, prevăzută în Tratatul de la Lisabona.

„Din acest moment, Uniunea Europeană adoptă democraţia participativă. Cetăţenii au acum acelaşi drept de iniţiativă politică pe care îl avem aici, în Parlament şi în Consiliu. De acum, decizia de a acţiona este în mâinile lor”, a declarat raportorul Alain Lamassoure (PPE, FR) în dezbaterea ce a precedat votul, în care textul a fost aprobat cu 628 de voturi pentru, 15 împotrivă şi 24 de abţineri. Co-raportorul Zita Gurmai (S&D, HU) a adăugat „‘iniţiativa cetăţenească” este o oportunitate unică. Pentru prima dată, cetăţenii se pot asocia și ne pot transmite dacă ne facem treaba în mod corespunzător. Avem neapărata nevoie de acest lucru.”

Odată ce legislaţia este în vigoare, un „comitet al cetăţenilor”, format persoane din cel puţin şapte state membre diferite vor putea să se înregistreze o iniţiativă la Comisia Europeană. După ce Comisia a făcut o verificare iniţiala a admisibilităţii, comitetul va putea începe strângerea de semnături, fie pe hârtie sau on-line.

Iniţiativa va avea 12 luni pentru a aduna milionul de semnături necesare, fiind necesar ca semnăturile să provină din cel puţin un sfert din statele membre ale UE. Un număr minim de declaraţii de susţinere trebuie să fie obţinute în fiecare stat membru pentru ca acestea să conteze pentru acest sfert, numărul variind de la 3750 de semnături în Malta la 74.250 de semnături în Germania. Pentru România, numărul minim de declaraţii pentru o astfel de iniţiativă este de 24.750.

Statele membre vor verifica valabilitatea declaraţiilor de susţinere. Toţi semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii Europene şi vârsta minimă necesară pentru drept de vot la alegerile europene. În final, Comisia va decide, în termen de trei luni, daca o nouă lege va putea fi propusă şi va trebui să justifice această decizie în public.

Consiliul urmează să adopte oficial noua legislaţie în câteva săptămâni. După aceasta, statele membre vor avea un an la dispoziţie pentru adoptarea legislaţiei naţionale necesare. Cetăţenii UE ar trebui să fie în măsură să lanseze iniţiative cetăţeneşti de la începutul anului 2012.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult