Acasa Actualitate-InternaSocial Un nou vaccin prelungeşte viaţa bolnavilor de cancer cerebral

Un nou vaccin prelungeşte viaţa bolnavilor de cancer cerebral

scris de Ziua Veche
5 afisari

Un nou vaccin experimental a permis prelungirea speranţei de viaţă la pacienţii bolnavi de cea mai gravă formă de cancer cerebral, glioblastomul, conform unui studiu academic ale cărui rezultate au fost publicate luni în Statele Unite ale Americii, informează Agerpres.


Administrat alături de terapiile standard, acest vaccin acţionează prin blocarea unei mutaţii a genei EGFRvIII, mutaţie ce este în particular activă în procesul de multiplicare a celulelor canceroase şi are efectul prelungirii speranţei de viaţă a bolnavilor cu 15 până la 26 de luni, conform autorilor studiului publicat în ultimul număr al revistei Journal of Clinical Oncology. De asemenea, în cazul pacienţilor vaccinaţi, tumorile canceroase operate au reapărut după o perioadă mai lungă (14,2 luni) comparativ cu cei care nu au primit acest vaccin (6,3 luni).

„Folosirea acestui vaccin a avut ca rezultat eliminarea tuturor celulelor canceroase care conţin această mutaţie genetică la 17 dintre cei 18 pacienţi vaccinaţi”, a declarata dr. Darell Bigner, coordonatorul studiului.

La studiu au participat 35 de bolnavi, dintre care 17 au fost păstraţi ca grup martor, fără a fi vaccinaţi. Cei 35 de bolnavi au fost operaţi în prealabil şi apoi au primit tratamentul obişnuit, prin radiologie şi chimioterapie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult