Unde este ceaţă şi ce recomandă poliţia | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Unde este ceaţă şi ce recomandă poliţia

Unde este ceaţă şi ce recomandă poliţia

scris de M.I.
3 afisari

Traficul rutier se desfăşoară duminică dimineaţa cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară, cele mai afectate fiind cele din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ şi Harghita.

Unde este ceaţă şi ce recomanda poliţia

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.
Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevra în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.
Poliţiştii recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.
Cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare.
Conducătorii de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone trebuie să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public. Şi ceilalţi conducători auto trebuie să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceaţă. Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult