Acasa Actualitate-InternaSocial Vȃlcea – accident rutier: Doi polițiști au murit și altul a fost rǎnit

Vȃlcea – accident rutier: Doi polițiști au murit și altul a fost rǎnit

scris de Laurentiu Banches
11 afisari

Doi poliţişti au murit, iar altul a fost rănit, după ce agentul aflat la volan a pierdut controlul maşinii, iar aceasta a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism care circula regulamentar.

Vȃlcea – accident rutier: Doi polițiști au murit și altul a fost rǎnit

Accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, după ce un autoturism Volkswagen Golf care circula spre Râmnicu Vâlcea şi în care se aflau trei poliţişti a pătruns pe contrasens, lovind violent un autovehicul Opel care circula regulamentar şi în care se afla doar şoferul, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, pentru mediafax. În urma impactului, unul dintre poliţişti a murit pe loc, în timp ce poliţistul aflat la volan a fost grav rănit şi a murit ulterior la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, în urma accidentului au fost răniţi cel de-al treilea poliţist şi şoferul autoturismului Opel.

La faţa locului au intervenit echipajul de descarcerare al ISU şi mai multe ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea. Potrivit managerului Serviciului de Ambulanţă Vâlcea, Petre Duinea, poliţistul rănit, care a suferit leziuni minore, a refuzat iniţial transportul la spital cu ambulanţa, iar ulterior a ajuns la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea, unde a primit îngrijiri medicale, nefiind însă internat. Conform sursei citate, celălalt bărbat rănit, respectiv şoferul autoturismului Opel, este în stare gravă, având fracturi şi traumatime toracice şi cranio-cerebrale. Iniţial, el a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, iar ulterior a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Floresca din Bucureşti, pentru tomografie şi investigaţii suplimentare.

În urma accidentului, traficul rutier pe DN 7, pe tronsonul şoselei de centură din Râmnicu Vâlcea, a fost blocat timp de peste două ore. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Alina Teodorescu, a precizat că autoturismul Volkswagen nu aparţine Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi că cei trei poliţişti care se aflau în maşină lucrau la secţia de Poliţie din localitatea Milcoiu şi erau în timpul liber la momentul producerii accidentului.

3 comentarii

IngerAlbastru 08-10-2013 - 13:59

Nici politistii nu stiu sa conduca deja fara sa sara pe partea cealalta??? Cred ca e cea mai periculoasa tara de condus o masina reglementar!!! O sa-mi cumpar ceva foarte solida masina din metal greu cand merg in Romania, sa ma simt un pic in siguranta, o sa trec prin vechituri sa caut o camioneta sau SUV vechi sa nu fie nici interesat de furat, sau nu se mai fura masini doar ceasuri in Paris???

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-10-2013 - 14:21

In situatia ta actuala, Olghitzo, mai indicat ar fi sa-ti achizitionezi o v i d a n j a !
Daca vi , totusi cu LOW cost, trimit baietii de la Antipa, ei au mijloace de transport pentru exponate atipice si agabaritice !

Szarom , aszta kibaszot csurgos pofadat!

IngerAlbastru 08-10-2013 - 20:57

Eu nu merg in ghettoul tau si nu-ti iau clientii n-ai grija!!! Dar as incerca sa trec peste tine cu o rabla ca tot nu patesc nimic in Romanica!!! ca si altii care au ucis si tanarul din Caras-Severin si e linie moarta … pe nimeni nu-l intereseaza cazul.
Te gasesc in coviltirul tau na-i grija!!! … din care sat ziceai ca esti de langa capitala … Cimiceanga parca-i zice cu scandurele verzi pe langa scara sa nu se vada dulaii!!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult