Acasa Actualitate-InternaSocial Valabilitatea tichetelor “Rabla” a fost prelungita

Valabilitatea tichetelor “Rabla” a fost prelungita

scris de Ziua Veche
8 afisari

Tichetele valorice din cadrul Programului “Rabla”, a căror valabilitate expira în data de 23 noiembrie 2010, vor putea fi valorificate până la data de 31 ianuarie 2011, conform deciziei Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), publicată în Monitorul Oficial în 17 noiembrie.

Astfel, ultima cerere de decontare a tichetelor din cadrul acestui program poate fi depusă cel târziu până la data de 4 februarie 2011, urmând ca plata să fie realizată până în 28 februarie, informează Agerpres. Potrivit MMP, până la data de 18 noiembrie, prin Programul “Rabla” au fost casate 183.625 de autoturisme şi au fost achiziţionate 56.229 autoturisme noi, dintre care 24.095 sunt produse în România.

Pentru achiziţionarea autoturismelor noi au fost utilizate 165.874 de tichete, iar, la această dată, pe piaţă se află 17.751 de tichete neutilizate încă, în scădere cu 42,7% faţă de săptămâna anterioară raportului, când erau consemnate 31.000 de astfel de instrumente de plată.

Recent, ministrul Laszlo Borbely a declarat că un nou Program “Rabla” va debuta la 1 februarie 2011, pentru care legea şi normele de aplicare vor fi aprobate până la sfârşitul lunii noiembrie.

0 comentariu

staredefapt 29-07-2010 - 19:44

Nici cu tonomatele de la TV nu mi-e frica, dar nici cu madam Nuti. Despre frunza, numai de bine. De oriunde ar fi ea. Si toamna, domnule Burtescu, sunt frumoase frunzele! Mai ales toamna.

ioan 30-07-2010 - 06:19

Nu cumva aceasta frunza este prea scumpa? De ce nu vorbiti de pretul frunzei? La cati informaticieni talentati avem nu credeti ca puteau furniza un cos de frunze mai ieftine? La cati pusti talentati in grafica sunt in a noastra tara, nu credeti ca unul era demn sa castige un premiu de 1000 euro pentru cel mai reusit brand sau frunza?! Totusi omul de rand nu va intelege nicicand, ca pentru o frunza se pot da aproape 900.000 de euro in timp ce salariatilor le luam din salari, recalaculam pensii, restem Tva etc. Prea ne cred unii prosti. afacerea miroase urat ca sa nu zic PUTE!

geek-a-contra 30-07-2010 - 07:12

in mod clar firma de a facut logo-ul (v-)a lucrat cit se poate de eficient alegind varianta cea mai simpla: a cumparat un simbol grafic de pe un site specializat, l-a prelucrat un pic (in cazul de fata a pus o tenta de culoare) si a prostit prostul. simplu, eficient, banos si cit se poate de legal.

problema se afla acum in curtea romanilor: simbolul grafic din brandul de tara nu este original si mai ales NU ESTE EXCLUSIV. ca sa fiu clar: daca vreau cumpar aceiasi frunza si o folosesc ca logo ptr o firma de porta jones-uri ecologice (ptr cine nu stie: porta jones sint budele portabile). in mod implicit si automat in mintea tuturor celor care intra in contact cu cele doua logouri va apare o legatura / asociere mentala intre Ro si buda ecologica.

ptr cine nu stie: pe net sint site-uri specializate pe care poti posta fotografii, simboluri, etc in vederea vinzarii. cumparatorii pot folosi cum vor si nerestrictionat marfa cumapaarata. ca urmare firma de a „lucrat” logoul nu poate fi acuzata de ilegalitate sau furt. desigur, specialistii in dreptul proprietatii intelectuale pot avea puncte de vedere diferite si mai avizate.

Fundescu 30-07-2010 - 13:33

cine nu-i cu Nuti e fie mîncator de jir fie rumegatoare, cel putin asa se-aude din boschetul înfrunzit.

urbos 30-07-2010 - 18:31

Nu ti-e jena ma ziarist de doi bani sa fii in halul asta de limbist? Mai stergi si comentariile, gunoiule!

Foreskin 30-07-2010 - 19:35

„Romania – tara in care va puteti caca ecologic…!!”

alinb 30-07-2010 - 20:41

ioan: Sigur ca se poate discuta despre costuri. Dar nu despre asta am intentionat sa scriu, pentru ca nu se stiu inca toate datele problemei. Si inainte sa se ajunga la bani, toti au hulit “frunza”. Ca e furata, ca pretul ei e X euro, pe urma ca e Y bani samd. In cateva ore vuiau ziarele, televiziunile si radiourile, de parca asta era partea cea mai importanta a povestii.

geek-a-contra: Daca s-a furat, desi nu cred, e nasol. Ca nu au verificat de 1.000 de ori iar e nasol. Ca cineva arunca cu fecale inainte de verdict, spune tu cum e…

staredefapt: Corect!

fundescu, urbos: Nu meritati raspuns!

foreskin: Tot frunza era 🙂

geek-a-contra 31-07-2010 - 00:06

unde in postarea mea scrie ca ar fi fost furt? din contra 🙂 spun cit se poate de explicit ca NU este vorba despre furt, ca este vorba despre prosti(re)a cumparatorului prost / naiv (in lumina celor mai recente devaluiri poate chiar complice…) si ca lipsa exclusivitatii poate duce la situatii jenante. exemplul meu a fost doar ceva mai mirositor ptr efect de…. culoare (maro daca nu intelegi…).

iontrebare 1: asadar, cine a vorbit despre aruncat cu fecale?
intrebare 2: citesti cu atentie ce citesti? sau numai dai raspunsuri?

urbos 31-07-2010 - 14:31

Pai la ce naiba sa mai raspunzi daca tai comentariile?
Fazane, matale ce dracu mai vrei sa mai vezi? N-ai vazut destul pana acuma ce rezultate a avut Udrea, otreapa prezidentiala careia Dezaxatul i-a facut minister, ca sa-si mai bata joc de ceva bani publici? Ce rezultate a avut ma limbistule Udrea pana acuma, de tu inca mai vrei sa vezi?
Asta ai vrut sa spui in maretul articol, ca oamenii IE rai. Fazane, daca s-au aruncat cu fecale si s-a dovedit ca au fost bine meritate ulterior, ce tupeu mai ai ca sa mai dai din cioc?
Pentru ca esti un limbist penibil. D-aia!

alinb 31-07-2010 - 20:01

geek-a-contra : Nu dau numai raspunsuri:). Tocmai de aia am adus vorba de fecalele aruncate de unii si de altii. Cine sunt ei? Ii vezi si pe acest site! Daca vrei iti raspund punctual de acum incolo, fara sa comentam mai mult pe marginea unui subiect sau nu mai raspund deloc, daca te deranjeaza asa de tare dialogul si pe altceva decat ceea ce ai scris tu. Ai spus clar ca nu s-a furat, am vazut, dar in continuare ai zis ca altii (avizati!) ar putea avea alte pareri. Ti-am raspuns si tie, si lor. Insinuari pot sa fac si eu, tot asa, din rautate:)

urbos: Sterge-te la gura!

urbos 31-07-2010 - 21:27

Nu stiu unde o fi Rebengiuc, sa vina cu basculanta de hartie igienica pentru „ziaristi” ca matale. Nu ca ai merita o asemenea atentie, caci sint limbisti mult mai importanti prin presa asta de doua parale.

geek-a-contra 31-07-2010 - 21:58

te cam bilbii si in incercarea de te explica dai rateuri de logica…

am sa-ti raspind pe puncte, poate o sa intelegi mai usor. ti-as face si niste desene, ca vaz ca esti editor foto si nu ziarist cu scrisu’, da’ n-am cum sa ti le trimit..

1.a) ai „adus vorba despre fecalele aruncate de unii si de altii” taman in raspunsul ptr mine desi io unul nici pomeneala: postare mea initiala a fost la obiect, obiectiva si argumentata, desi exemplul putin cam tare….
b) acu’ vii cu chestia cu „daca te deranjeaza asa de tare dialogul si pe altceva decat ceea ce ai scris tu”.

nu ma deranjeaza sa discut si pe alte teme dar nu pot pentru care a-ti spune decit ca nu ma intereseaza tema fecalelor. asa cum de gustibus… clar nu ma interesaza sa disputandum gusturile si preocuparile tale. tot asa cum, poate ca ai observatara, nu ma bag in discutii cu cei la care faci trimitere.

2. prin natura meseriei mele (cam 40-45%
din contracte au ca tema design industrial, ca sa-ti traduc: estetica productelor de uz industrial, bunuri de larg consum, etc) sint cit de cit in tema cu notiunile de proprietate intelectuala si inruditele in materie de grafica, desene, modele, etc. dar finca, repet, sint doar „cit de cit in tema” cu aspectele de legislatie imi recunosc limitarile si admit, NU FAC INSINUARI, ca specialistii pot sustine altceva. daca tu sustii ca tot ce scrii / spui tu este litera de lege nu pot decit sa-ti urez: sa-ti fie de bine… in lumea mea, ca regula generala, atunci cind te pronunti asupra unor cestiuni care nu tin strict de specialitatea si autoritatea ta si necesita / se preteaza / implica verificari ulterioare autorizate trebuie sa faci specificari clare in acest sens.

alinb 01-08-2010 - 10:24

geek-a-contra:
1. Inteleg ca asta nu e doar un nick-name. Ci firea ta.
2. Ca tot ai adus vorba de logica. E ceva din ce am scris si nu intelegi? Sa iti trimit o poza colorata:)
3. In legatura cu furatul/nefuratul, te faci ca nu pricepi (a se vedea puncutul 1:))
4. Despre fecale, uita-te la urbos si aici inchei subiectul despre asta ca sa nu iti strici gustul.

urbos: Sterge-te in continuare la bot!

Tzepesh 01-08-2010 - 17:00

totul se rezuma la o discutie despre proprietatea intelectuala. Singura problema a pedelicilor este ca ei stiu cate ceva numai in legatura cu proprietatea. Cu intelectul au o problema.

urbos 02-08-2010 - 04:41

Tepeshe, daca te uiti la ce-a debitat „ziaristu” ai sa vezi ca ce mesteca el acolo(nu iarba ca rumegatoarele, ci altceva) n-are legatura cu subiectul, pe el il freaca grija de aia s-au luat de otreapa prezidentiala(de fapt tot la Chior ii ajunge limba catifelata). Ca semnele de intrebare si criticile s-au dovedit juste, nu conteaza pentru pitecantropul din imagine. In continuare vrea sa-si si argumenteze pozitia neghioaba, spunandu-ne ca trebuie sa vedem ce rezultate va avea Otreapa, de parca n-am vazut pana acuma ce-a facut la turism(minister facut de Canalia Nationala special pentru ea, pe timp de criza desigur), cum de cand isi plimba bucile pe cai si screme sloganuri si sigle, crezand ca asa se face „brandul”(ca si pitecantropii de ocazie), numarul turistilor straini a scazut continuu. Ba si romanii fug care pe unde pot.
Tovarasu limba lata, zis ziarist, e ceea ce se cheama avocat neplatit(sau poate platit?) ce sare la gatul dusmanilor neintrebat, nu la subiect. Caci ce face puterea trebuie sa intereseze pe un ziarist autentic, nu ce fac dusmanii de clasa si fortele reactionare care arunca cu fecale in maretele realizari.
Asadar pe avocatul neplatit nu-l putem palmui, dar un flit virtual tot putem sa-i dam.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult