Acasa Actualitate-InternaSocial Vezi ultimele modificări făcute de Guvern la Legea salarizării bugetarilor

Vezi ultimele modificări făcute de Guvern la Legea salarizării bugetarilor

scris de Ziua Veche
5 afisari

Funcţionarii publici parlamentari vor avea dreptul să lucreze în sectorul privat, inclusiv în regii autonome şi societăţi comerciale, ocupând funcţii care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate potrivit fişei postului, a decis Guvernul printr-un amendament aprobat luni, transmite Mediafax.

Amendamentul modifică Legea statutului funcţionarului public parlamentar şi, implicit, proiectul legii salarizării unitare promovat de Guvern prin angajarea răspunderii în Parlament.

Legea actuală a statutului funcţionarului public parlamentar, republicată în 2009, prevede în forma actuală că statutul de funcţionar public parlamentar este incompatibil cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor şi activităţilor didactice din învăţământul superior, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

De asemenea, aceeaşi lege interzice funcţionarilor publici parlamentari să deţină funcţii ori desfăşoare alte activităţi, remunerate sau neremunerate, inclusiv în cadrul regiilor autonome sau al societăţilor comerciale din sectorul public sau privat.

Prin această modificare, Guvernul a stabilit şi că funcţionarii publici parlamentari au interdicţia la a lucra doar în regii autonome şi societăţi comerciale din sectorul public, nu şi din cel privat ca în prezent. Amendamentul a fost propus de către deputatul PDL Sulfina Barbu.

Proiectul legii salarizării unitare permite doar funcţionarilor publici şi celor cu statut special să ocupe funcţii în sectorul privat fără legătură cu atribuţiile stabilite prin fişa postului.

Un alt amendament acceptat de Guvern introduce angajaţii din cadrul operelor, teatrelor lirice sau muzicale în categoria salariaţilor remuneraţi pe baza legii salarizării unitare, alături de cei din cadrul filarmonicilor, Corului Naţional de Cameră Madrigal, centrele de cultură, din instituţiile de spectacole şi concerte din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi din alte instituţii de spectacole sau concerte.

Aceeaşi procedură a fost aplicată, la propunerea deputatului PDL Adrian Gurzău, şi pentru personalul din Institutul Diplomatic Român, inclus în categoria angajaţilor remuneraţi într-un mod similar membrilor corpului diplomatic şi consular.

Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, pe 14 decembrie, pe Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pe cea privind salarizarea în 2011 a acestei categorii de personal.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult