Acasa Actualitate-InternaSocial Vremea continuă să se încălzească – Ce temperaturi vor fi luni şi marţi

Vremea continuă să se încălzească – Ce temperaturi vor fi luni şi marţi

scris de Ziua Veche
4 afisari

Luni vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi la munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe, trecătoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă în zonele joase din sud şi est. La Bucureşti vremea se va menţine caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 5 … 7 grade.

Marţi, deşi temperatura aerului va marca o scădere uşoară faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine caldă pentru ultima decadă a lunii martie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zona de munte, unde doar izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 … 12 grade în regiunile nordice şi în depresiuni şi 20 … 22 de grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade, mai coborâte în depresiuni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult