Acasa Actualitate-InternaSocial Zeci de mii de vouchere sociale, blocate. Beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei

Zeci de mii de vouchere sociale, blocate. Beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei

scris de Misu Andrei
29 afisari

Un număr de aproximativ 63.000 de vouchere sociale au fost blocate, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a constatat că beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

foto: https://mfe.gov.ro/

Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile, ca urmare a cumulării veniturilor, a celor înregistrate la Fisc şi celor înregistrate din pensii. (…) La fiecare tranşă pe care o acordăm, lista de beneficiari este verificată împreună cu ANAF şi cei care cumulează venituri şi din alte surse şi depăşesc pragul de 1.500 de lei sunt eliminaţi. (…) Înainte de a acorda voucherele sociale, facem această verificare şi dacă mai sunt pe parcurs care realizează venituri, desigur că pe acestea le blocăm„, a arătat oficialul, în cadrul unei declaraţii acordate presei, la Palatul Parlamentului, informează Agerpres.

În ce priveşte costul voucherelor, Boloş a oferit asigurări că 50% va fi suportat din bani europeni, iar 50% din fonduri naţionale.

Acesta a menţionat că familiile vulnerabile ar urma să beneficieze în continuare de vouchere sociale, în situaţia prelungirii valabilităţii acestora, dar că persoanele cu venituri peste pensia minimă socială se consideră că nu fac parte din categoria de sărăcie extremă.

Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilităţii voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile de beneficiari care au fost până acum în legislaţie. (…) Adică, cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt consideraţi, din punct de vedere al comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă. (…) Familiile vulnerabile rămân în continuare„, a precizat ministrul.

Cine poate beneficia de voucherele sociale în prezent

Potrivit datelor transmise în repetate rânduri de MIPE, categoriile eligibile sunt următoarele:

– Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS