Acasa Actualitate-InternaSocial Ziua Internaţională a Femeii: Băsescu a promulgat legea violenţei în familie

Ziua Internaţională a Femeii: Băsescu a promulgat legea violenţei în familie

scris de M.A.
15 afisari

De Ziua Internaţională a Femeii, Traian Băsescu a promulgat legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

violenta in familie

Ziua Internaţională a Femeii: Băsescu a promulgat legea violenţei în familie

Pe 28 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la vot final proiectul care modifică legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prin introducerea ordinului de protecţie şi a ordinului de restricţie în acest domeniu. Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 166 voturi pentru, trei împotrivă şi două abţineri. Potrivit noii Legi, violenţa în familie reprezintă ‘orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru din aceeaşi familie care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate’.

Legea mai prevede, de asemenea, sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.

Pe 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, „Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie„, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale..

3 comentarii

digital 08-03-2012 - 13:07

”Legea mai prevede, de asemenea, sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.”

cât de cretini sunt ăștia?!

-cine stabilește condițiile care au determinat internarea,vreun milițian?iar după aia…afară din internare?….
-iar ”simpla” încercare de a pătrunde în incinta adăpostului,este o contravenție sancționată cu…amendă??!!…
vai de capul celor aflați în situație…

dar a promulgat-o kiombul,principal….e tare!

Cord Aciul 08-03-2012 - 14:04

Dar noi, barbatii? Noi nu putem sa ne plingem la politicie cind o femeie isi infige unghiile lor mari in bu cile noastre in timpul joggingului la pat? Sau cind ne cer sa le batem peste fese ca s-o simta mai bine? Noi cui o sa ne plingem? Dar taximestristul ala care a fost injunghiat de o mu.iere? Pe pariu ca in doi trei ani, o sa auzim de romani batuti mar de nevestele lor?

urbos 08-03-2012 - 14:31

Am auzit ca cretinitatea asta de lege ar prevedea cica si darea afara din casa a agresorului, chiar daca el e proprietarul(!!!). Adicatelea victima in loc sa se duca dreacu si sa bage un divort firesc, vrea sa stea in casa aluilalt, fiindca…uite-asa! Lege de cretini.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult