Acasa Actualitate-InternaSocial Ziua Minerului nu poate exista fara minerit!

Ziua Minerului nu poate exista fara minerit!

scris de Șt. C
5 afisari

Mii de oameni din peste 50 de comunităţi din Apuseni sunt aşteptaţi să sărbătorească Ziua Minerului, la Roşia Montană.

Roşienii şi localnicii din comunităţile învecinate îşi preţuiesc tradiţiile şi aşteaptă ca guvernanţii şi parlamentarii să dea undă verde mineritului modern la Roşia Montană, care să creeze locuri de muncă şi să aducă bunăstare zonei.
Marea majoritate a localnicilor din zonă îşi demonstrează astfel susţinerea pentru minerit.
„Cei care protestează la Bucureşti împotriva mineritului, deşi nici nu au fost la Roşia Montană, îşi bat joc de noi şi de viitorul nostru”, susţine primarul comunei.
Cu o tradiţie de 2000 de ani în minerit, comunitatea din Roşia Montană sărbătoreşte şi în acest an  „Ziua Minerului”, duminică, 8 septembrie 2013, începând cu orele 12, pe stadionul „Minerul” din localitate. Roşienii aşteaptă cu disperare ca meseria tradiţională a moţilor –  mineritul să redevină o realitate, aşa cum a fost dintotdeauna.

„Suntem una dintre cele mai vechi comunităţi miniere ale Europei, cu o tradiţie în minerit de peste 2000 de ani. Tot ce ne dorim este să ne reîntoarcem la bunăstarea pe care o aduce mineritul. Ne dorim repornirea mineritului în Apuseni pentru că mineritul aduce locuri de muncă, pune o pâine pe masă familiilor de moţi, care îşi pot creşte copiii liniştiţi. Guvernanţii trebuie să ia decizia corectă rapid, fără alte amânări, şi să dea undă verde proiectului minier propus aici fără să se lase influenţaţi de protestele celor care nu au fost niciodată la Roşia Montană, nu ştiu care este situaţia aici şi nu le pasă dacă localnicii de aici trăiesc în sărăcie. Este dreptul nostru ca cetăţeni europeni să cerem să avem un loc de muncă decent la noi acasă, iar zona să se dezvolte. Am avut un referendum în Apuseni, iar localnicii din Roşia Montană şi din alte localităţi miniere s-au pronunţat categoric în favoarea mineritului –  peste 70% au votat DA pentru minerit, acum cei care ne conduc trebuie să ţină cont de voinţa comunităţii.” – declară Eugen Furdui, primarul comunei Roşia Montană.

Programul de Ziua Minerului va începe cu o serie de manifestări sportive: CupaSindicatul Viitorul Mineritului” la fotbal care se va juca  începând cu ora 12:00 pe terenul sintetic din Cărpeniş, meciuri demonstrative de rugby ale echipelor de fete şi băieţi ale CS Gold Roşia Montană (ora 12:00, pe Stadionul „Minerul” din Roşia Montană) şi demonstraţii de mini-golf pe toată durata evenimentului (stadionul „Minerul” din Roşia Montană). Ceremonia de premiere a activităţilor sportive va avea loc la ora 14:00 pe Stadionul „Minerul” din localitate.
Sărbătoarea va continua cu o petrecere în stil mineresc. Pe scenă vor urca: Corul Minerilor, Grupul „Copiii de Aur” din Roşia Montană, Majoretele de la  HCC  Abrud-instructor Alina Oaida, Cătălina Bichiu, Izabela Sicoe, Ansamblul folcloric „Brădeana” din Sohodol, Georgiana Şuluţiu, Alexandra Vădan şi alţi artişti talentaţi din zona Munţilor Apuseni. Din program nu va lipsi nici demonstaţia de karate a CS Gold Roşia Montană şi Trupa Zoomer (zumba), coordonată de antrenoarea Viviana Pripon.

Invitaţii speciali ai evenimentului vor fi artiştii de muzică populară Zorica Savu, Ionela Pascu, Maria Butilă şi Nelu Şopterean. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra condusă de Alin Joldeş. Pentru cei care iubesc muzica uşoară, organizatorii au pregătit concerte ale renumitei cântăreţe   Andreea Bănică şi a trupei Proconsul. Ziua se va încheia cu un foc de artificii.

Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Roşia Montană în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, compania Roşia Montană Gold Corporation şi Sindicatul „Viitorul Mineritului” Roşia Montană.

„Comunitatea noastră are nevoie urgentă de minerit, care este susţinut de mii de oameni, din peste 50 de comunităţi. Mineritul înseamnă locuri de muncă. Dacă reporneşte mineritul putem să aducem bunăstare în zonă, dacă nu, riscăm să murim de foame sau zona să se depopuleze complet. Ziua Minerului vrem să rămână o zi de sărbătoare, nu să ajungă o zi în care doar să ne amintim zilele bune de altădată”, a mai spus primarul Eugen Furdui.

1 comentariu

CONGO 05-09-2013 - 00:58

A, da? Atunci sa-i zica Ziua Gazelor de Sist, pai nu?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult