Acasa Actualitate-Interna Sorin Oprescu, declarat de ANI în incompatibilitate

Sorin Oprescu, declarat de ANI în incompatibilitate

scris de Misu Andrei
72 Afisari

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu s-a aflat în stare de incompatibilitate când activa ca medic la Spitalul Universitar.

ANI susţine, într-un comunicat de presă, că Sorin Oprescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 3 ianuarie 2018 – 15 iunie 2020.

Potrivit agenției fostul primar a deţinut şi exercitat simultan cu funcţia de şef Secţie Clinică Chirurgie Generală IV din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi funcţia de manager al unui proiect finanţat din fonduri europene al cărui beneficiar a fost aceeaşi unitate sanitară, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Condamnare de 10 ani și 8 luni într-un dosar de corupție

Oprescu a fugit din România, pentru a scăpa de o condamnare de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.

Curtea de Apel București a respins luna trecută ca neîntemeiată, o contestație depusă de Sorin Oprescu prin care solicita anularea condamnării.

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, pe 13 mai 2022, la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru săvărșirea infracțiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu.

În dosarul cu pricina, Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuința sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administrației Cimitirelor, bani care ar fi proveni din acte de corupție.

Fostul primar a fost lăsat în libertate contra unei cauţiuni de 5.000 de euro, când a susţinut în faţa instanţei elene că a ajuns să fie condamnat în baza unui denunţ şi în condiţiile în care în România a existat o „euforie” privind trimiterea în judecată a unor politicieni.

Într-o audiere precedentă, el s-a prezentat drept un om care a refuzat să „stea în genunchi” şi a prezentat condiţiile din penitenciarele româneşti, care nu-i permit nici un regim adecvat, nici îngrijiri medicale şi a susţinut că eventualele căi de atac pe care le are la dispoziţie împotriva sentinţei sale vor fi „aprobate post-mortem”.

Ministrul Justiției, precizări privind extrădarea

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a precizat într-o conferință de presă că. „Grecia este un stat membru al Uniunii Europene şi atunci funcţionează regulamentul din 2008”.

Ministrul a relatat că „instanţa română a emis mandatul european de arestare şi l-a transmis instanţei, autorităţilor greceşti”.

„Nu aş vrea să fac afirmaţii care ar putea fi speculate în procedurile care urmează mai departe, dar să informez cu privire la poziţiile pe care părţile le-au avut în aceste proceduri. În cazul menţionat s-a invocat lipsa unor condiţii adecvate în mediul penitenciar românesc, lucru pe care eu doresc, de asemenea oficial, pentru că sunt în măsură să fac asta, să îl resping ca poziţie, pentru că există penitenciare în România unde condiţiile sunt în linie cu standardele europene şi asta este regula aproape generală”, a mai precizat Cătălin Predoiu.

1 comentariu

un pacient 16-02-2023 - 22:04

Ăsta a fost spurcat și că doctor și că om.!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult