Acasa Actualitate-Interna Sorin Oprescu: „Nu am fugit nicăieri. Eram aici, îmi făceam visul de o viaţă întreagă”

Sorin Oprescu: „Nu am fugit nicăieri. Eram aici, îmi făceam visul de o viaţă întreagă”

scris de Misu Andrei
80 Afisari

Fostul primar al Bucureștiului Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani de închisoare și dat în urmărire internațională, a declarat, pentru Antena 3, după ce a ieșit din arestul preventiv din Atena, că el nu a încercat să fugă din România, ci „eram aici (în Grecia – n.red.), îmi făceam visul de o viaţă întreagă”. Acesta a spus că își definitiva „formele de rezidență începute în urmă cu 6 luni”.

„Contează faptul că judecătorii au fost duri, dar corecți şi pentru lucrul ăsta eu le mulțumesc. Am început să am foarte mare încredere că pot să mă lupt în continuare pentru că am primit o pedeapsă nemeritată. Da, mai există căi de atac şi ştiu că la vârsta mea şi la afecțiunile pe care le am probabil că mi s-ar aproba lucrurile astea după ce mor.

Nu vreau să mor. Eu vreau să trăiesc măcar până în momentul în care pot să demonstrez că nu sunt vinovat şi nu am făcut altceva decât să plătesc din punct de vedere politic anii 2015 şi zăpăceala furibundă încât să dispară tot ce înseamnă clasa politică la momentul respectiv.

Este o modalitate pe care eu nu o să o pot să o înțeleg, este o modalitate nemernică să poţi să acuzi oamenii de lucruri pe care nu le-au făcut.

Eu nu am fugit nicăieri. Eram aici (în Grecia – n.red.), îmi făceam visul de o viaţă întreagă că atunci când o să ies la pensie o să pot să-mi petrec liniștit zilele pe care le mai am, câte Dumnezeu or fi ele, dar în liniște şi într-o sănătate aparentă, că toţi ne aflăm într-o stare de sănătate aparentă.

Eram acasă în apartamentul pe care l-am închiriat. Îmi definitivam formele de rezidență începute în urmă cu 6 luni. M-au găsit acasă. Nu m-am ascuns, nu am fugit. Cum să fug? Pentru ce, când tot procesul a fost o mascaradă? Am trăit cu speranța că poate într-adevăr se dorește să se afle adevărul.

Dar nu, s-a vrut altceva cu o regie din asta ieftină cu complet de divergența, chestii care au dus la interpretarea şi la copy-paste-ul la ceea ce s-a spus a doua zi după confirmarea arestării în Bucureşti în septembrie 2015 de către Camelia Bogdan. Dacă veți avea curiozitatea veți vedea exact textul. De aia am fost şocat.

În mod sigur da, şi judecătorii şi absolut toţi cei care au fost (n.r la proces) cu următoarea frază: Oprescu nu a avut parte de un proces echitabil pentru că… Şi au dezvoltat teoriile judiciare care să susţină acest lucru.

1 comentariu

?????? 02-06-2022 - 18:48

@ Dacă deciziile din instanțe afectează canalele energetice ale celor implicați în procese, și din mediul lor, chestiuni de radiestezie, provocân boli sau dând energii benefice în funcție de deciziile instanțelor, mai mult sau mai puțin justificate de faptele celor judecați, ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult