Acasa Actualitate-Interna Străzile din centrul Bucureștiului nu vor mai fi pietonale în weekend-ul 12 – 13 iunie

Străzile din centrul Bucureștiului nu vor mai fi pietonale în weekend-ul 12 – 13 iunie

scris de Misu Andrei
39 afisari

Proiectul „Străzi deschise”, prin care o serie de străzi din centrul Bucureștiului devin pietonale, nu va fi implementat în weekend-ul 12 – 13 iunie, anunță Primăria Capitalei. Decizia a fost luată în contextul începerii Campionatului European de Fotbal – UEFA 2020.

„Duminică, 13 iunie, are loc la Bucureşti primul meci din cadrul Campionatului European de Fotbal – UEFA 2020. Având în vedere faptul că acest eveniment implică o serie de restricţii rutiere pe mai multe străzi şi bulevarde, inclusiv în zona centrală, şi pentru a nu bloca accesul echipelor participante şi al turiştilor la hotelurile unde sunt cazaţi, proiectul ‘Străzi deschise’ nu poate fi implementat în weekend-ul 12 – 13 iunie. Proiectul va fi reluat de weekend-ul viitor, 19 – 20 iunie”, anunță PMB.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa pe 21 mai lansarea proiectului „Străzi deschise”, prin care şapte zone din centrul Capitalei devin pietonale, la fiecare sfârşit de săptămână, în perioada 29 mai – 17 octombrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult