Locuitorii orașului Târgoviște au fost alertați, joi dimineață, prin sistemul Ro-Alert, că un leu se plimbă liber într-un cartier al orașului. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în casele lor.
Potrivit alertei transmise de ISU Dâmbovița, leul a fost văzut în cartierul Priseasca.
„A fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (leu) în mun. Târgovişte, cartier Priseaca, zona staţia peco Helene! Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta” – este mesajul transmis prin RoAlert de ISU Dâmbovița.