Acasa Actualitate-Interna Unde se instalează canicula și disconfortul termic

Unde se instalează canicula și disconfortul termic

scris de Misu Andrei
60 Afisari

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o informare meteorologică referitoare la disconfort termic ridicat și caniculă, valabilă până pe 24 iunie în câteva zone din țară.

Disconfortul termic va fi ridicat vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă cu precădere în sud și est.

„Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, iar la câmpie va fi caniculă. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, precizează ANM.

Și ziua de joi a stat sub semnul disconfortului termic ridicat în regiunile vestice și sud-vestice.

Instabilitate atmosferică în zona de munte, joi seara

Amintim că joi seara, mai multe județe sunt sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până la ora 22.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, explică ANM.

Începând de vineri seară (23 iunie) instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS