Acasa Actualitate-Interna Vacanță de iarnă mai scurtă pentru elevii de gimnaziu și liceu. Ei revin la școală în 3 ianuarie 2022

Vacanță de iarnă mai scurtă pentru elevii de gimnaziu și liceu. Ei revin la școală în 3 ianuarie 2022

scris de Misu Andrei
54 afisari

Vacanța de iarnă va fi mai scurtă pentru elevii de gimnaziu și de liceu, care vor reveni la școală în 3 ianuarie 2022, a anunțat la Digi24 ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu. Este o propunere a elevilor, cu care ministerul e de acord, a spus el. În acele două săptămâni ar urma să se dea tezele aferente semestrului 1, cu prezență fizică, a adăugat ministrul.

Este o propunere a Consiliului Național al Elevilor, pentru a recupera cele două săptămâni de vacanță suplimentară. În ianuarie va fi școală cu prezență fizică.

Cei din învățământul primar și cei de grădiniță vor veni tot în 10 ianuarie, pentru că ei nu au de recuperat decât o săptămână din acestea două de acum.

În 14 ianuarie se va încheia în semestrul 1.

Așadar, în ianuarie elevii de gimnaziu și de liceu vor merge la școală cu prezență fizică. Până atunci, convingerea mea este că vom încheia al patrulea val pandemic.

În acele două săptămâni din ianuarie se vor da teze cu prezență fizică.

Semestrul 2 va avea tot 20 de săptămâni.

Datele examenelor naționale rămân la locul lor”, a spus ministrul.

Faptul că rezultatele de anul trecut arată că mai mult de jumătate dintre elevi sunt „de top” este un fals, datorat evaluării online, a spus Sorin Cîmpeanu.

Teza este ultimul bastion. Dacă sunt evaluări online nu sunt relevante. Evaluările online ne-au adus în situația în care mai mult de jumătate din elevii din România sunt de top. Este fals. Ar fi bine să fie adevărat”, a declarat ministrul.

Întrebat dacă anul acesta se va schimba programa pentru examenele naționale, ministrul a răspuns că acest lucru ar putea fi posibil.

„Atâta vreme cât rămânem pe durata cursurilor identică cu cea planificată, singurul motiv pentru care am putea peria programa națională ar fi acela al unei perioade mai mari de școală online. Nu o reducere a perioadei de școală, că nu vom avea asta, dar dacă vom fi obligați să apelăm la predare online, înțelegând pierderile și lipsa de acces, s-ar putea să avem nevoie încă o dată și anul acesta de perierea programei școlare, în sensul simplificării„, a spus ministrul.

Întrebat cum se vor relua cursurile în 8 noiembrie, Cîmpeanu a răspuns: „Ca ministru nu voi mai propune un plus de vacanță suplimentară, așa că în 8 noiembrie elevii vor reveni la ore. Dacă nu se va putea fizic, va fi online. Sunt poate mai multe șanse pentru online, dar asta vom anunța în 5 noiembrie când voi semna și ordinul cu modificarea anului școlar”.

„Vacanța suplimentară a fost binevenită, dacă nu va fi posibilă prezența fizică, rămâne predarea online”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult