Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Valeriu Zgonea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

scris de Misu Andrei
98 afisari

Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe Valeriu Zgonea la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul de trafic de influență. Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel. Judecătorii au dispus și menținerea măsurii asiguratorii până la concurența sumei de 62.143 lei.

 

Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată în 2018 pentru trafic de influență, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat. La ultimul termen de judecată, el a pledat nevinovat și a solicitat achitarea.

Fostul președinte al Camerei Deputaților este acuzat de procurorii DNA în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când ocupa această funcție, ar fi acceptat promisiunea făcută de un consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii într-o funcţie publică.

Ulterior, Valeriu Zgonea ar fi primit de la consilierul judeţean Dumitru Dobrică contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna, în cuantum total de 62.143 lei.

În schimb, consilierul a fost numit președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu, iar apoi subsecretar de stat în acelaşi minister.

Procurorii au pus sechestru în acest dosar pe bunuri în valoare de 62.143 lei.

Consilierul județean a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult