Vremea de Paşte va fi deosebit de caldă şi predominant frumoasă în cea mai mare parte a ţării, dar vor exista şi episoade de instabilitatea atmosferică în anumite zone, potrivit meteorologului de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Oana Catrina.
Potrivit specialistului, sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, dar va fi, în general, instabilă.
„Temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice în jumătatea nordică a ţării şi local în restul zonelor. Ploile vor avea caracter torenţial, izolat se vor înregistra cantităţi de apă însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în sud-vestul, sudul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special asociate fenomenelor de instabilitate atmosferică. Maximele se vor încadra, la scara întregii ţări, între 14 şi 23 de grade. Începând din orele serii, cerul se va degaja treptat în cea mai mare parte a teritoriului, iar ploi de scurtă durată vor mai fi posibile doar pe arii restrânse în centru, nord şi nord-est, iar în primele ore şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat”, a declarat Catrina pentru Agerpres.
Pentru zona Municipiului Bucureşti, pentru ziua de sâmbătă sunt anunţate valori termice comparabile cu cele din zilele anterioare şi apropiate de cele normale. Cerul va fi temporar noros şi pe parcursul zilei vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla şi moderat. Maxima se va situa în jurul valorii de 18 grade, în timp ce temperatura minimă va fi de 8 – 9 grade.