Vremea se răcește brusc. Temperaturile maxime nu mai trec de 11-13 grade | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Vremea se răcește brusc. Temperaturile maxime nu mai trec de 11-13 grade

Vremea se răcește brusc. Temperaturile maxime nu mai trec de 11-13 grade

scris de Misu Andrei
44 afisari

Începutul de săptămână ne aduce un nou val de ploi ce va traversa țara de la vest la est. Cantitățile de apă vor fi însemnate, iar vântul va fi puternic mai ales pe creste. Temperaturile scad din nou.

„E mijlocul toamnei. Aceste alternanțe de perioade mai calde urmate de perioade în care să simțim din plin că toamna își reintră în drepturi rămân elementele meteorologice de interes și pe parcursul săptămânii viitoare”, a spus la Digi24 directorul ANM, Elena Mateescu.

Astăzi, la Zimnicea, au fost înregistrate 25 de grade Celsius, temperatură mai apropiată de vară, iar în București au fost 24 de grade.

„Și mâine ne putem baza pe aceeași evoluție din perspectiva temperaturilor maxime, la scara întregii țări, 22 până la 25, posibil de grade în sud-est. Dar de mâine după amiază, precipitațiile își vor face simțită prezența. Vorbim de cantități care se pot situa între 25-30 de litri pe metru pătrat, pe areale restrânse 30-40 de litri pe metru pătrat. Pe crestele montane înalte discutăm de intensificări ale vântului care se vor situa în general între 80-90 de kilometri la oră, dar și în restul zonelor, 50-60 de kilometri la oră”, a spus șefa ANM.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult