Doamna Ionescu mergând pe stradă dă nas în nas cu preotul oraşului.
— Bună ziua! Nu sunteţi dvs. doamna Ionescu, cea pe care am căsătorit-o eu acum doi ani?
— Ba da părinte, eu sunt…
— Ce mai spuneţi, cum o mai duceţi? Aveţi copii?
— Suntem bine părinte, dar copii nu avem momentan.
— Ce păcat, zice părintele. Dar uite cum facem. Săptămâna viitoare eu trebuie să merg la Roma la întâlnirea cu Papa şi aşa profit de ocazia asta şi aprind o lumânare pentru voi doi.
Zis şi făcut. După câţiva ani buni se întâlnesc iar:
— O, doamna Ionescu, ce mai faceţi? Ia spuneţi-mi, aveţi copii?
— Da părinte, răspunde femeia, avem trei perechi de gemeni şi încă patru copii, în total avem zece.
— Slavă Domnului, zice popă, ce minunăţie, ce miracol! Şi ia spuneţi-mi doamnă, ce mai face soţul dvs.?
— Păi ce să facă… acum este în drum spre Roma să vadă dacă poate să stingă nenorocita aia de lumânare.
