Cenaclul Flacăra. Invitat pe scenă, un baci. Adrian Păunescu îl întreabă:
- Bade, te ascultă mii de spectatori şi milioane de telespectatori. Zi-ne matale o poezie de prin părţile tale. Ştii?
- Cum de nu.
- Dă-i drumul, bade!
- Io.. mi-s baciul de la munte…
- Eu mi-s baciul de la munte!
- Şi… pasc oile cărunte…
- Şi pasc oile cărunte!
- Şi… când vine câte-o ploaie.
- Şi când vine câte-o ploaie!
- Îmi… bag sula-n ea de oaie ..
- Nu contează. Miel să iasă! Dar, bade, o poezie cu cârmaciul nostru iubit, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ştii?
- No, cum de nu.
- Dă-i drumul bade, te ascultă o ţară întreagă.
- Eu mi-s baciul de la munte…
- Eu mi-s baciul de la munte!
- Şi… pasc oile cărunte…
- Şi pasc oile cărunte!
Şi, încet, către baci:
- Cu cârmaciul, bade, cu cârmaciul…
- Şi… când vine câte-o..
- Şi când vine câte-o ploaie! Cu cârmaciul bade, ce faci.
- Îmi… bag aia-n ea de oaie.
- Îmi bag aia-n ea de oaie! Păi, ce faci bade, cu cârmaciul, zi ceva cu cârmaciul…
- Şi-n cârmaciul Nicolae!
