Ştefan cel Mare umbla cu voinicii după el prin Ţara Moldovei. Trecând pe lângă un lan de grâu, aud o voce dumnezeiască ce cânta de se oprea în loc apa izvoarelor şi amuţeau păsările câmpului. Ştefan se îndreptă spre locul cu pricina, prin grâul înalt cât omul, şi zări un prunc ca de vreo zece ani ce cânta cu atâta foc.
- Cum te cheamă, pruncule cu glas de aur?, întrebă Ştefan.
- Gică Petrescu, Măria Ta.
