Muncitorul american se trezeşte dimineaţa la ora 8, îşi bea cafeaua, îşi sărută nevasta şi copiii, se suie la volanul Ford-ului propriu şi se duce la Uzinele Chrysler, unde este muncitor calificat.
Muncitorul francez se trezeşte dimineaţa la ora 7, îşi bea cafeaua, îşi sărută nevasta şi copiii, se suie la volanul Renault-ului propriu şi se duce la Uzinele Peugeot, unde este muncitor calificat.
Muncitorul român se trezeşte dimineaţa la ora 5, nu îşi bea cafeaua (e prea scumpă), nu îşi sărută nevasta (e plecată de la 4 să ducă plozii la creşă), se suie în tramvaiul 7 (dacă are loc pe scară) şi se duce la Uzinele Faur, unde Statul Român postdecembrist l-a făcut acţionar.
Muncitorul american primeşte 40 de dolari pe oră, muncitorul francez primeşte 20 de euro pe oră, iar românul dă de la el 10 lei pe oră pentru ca fabrica să nu se închidă.
