Lecţia 1 – COMUNICAREA
Un tip intră în propria locuinţă, obosit după o zi de muncă. Exact în acelaşi timp, nevasta lui iese de sub duş. Deodată, se aude soneria apartamentului.
După o discuţie scurtă, în timpul căreia decid care dintre ei să meargă să răspundă, femeia iese, se înveleşte într-un prosop de baie, şi se duce să deschidă uşa de la intrare. Era Mircea, vecinul de palier. Înainte să poată spune un cuvânt, Mircea o
întrerupe:
– Îţi dau 500 de euro pe loc, dacă laşi să cadă prosopul de baie cu care eşti acoperită!
Puţin mirată, femeia ezita câteva secunde, după care desface prosopul şi rămâne goală în faţa lui Mircea. El o priveşte din cap până-n picioare, după care îi întinde cei 500 de euro. Surprinsă de această întâmplare, dar mulţumită de mică avere
pe care tocmai o făcuse în mai puţin de două minute, femeia închide uşa apartamentului şi intră în sufragerie unde soţul său privea la televizor. Soţul o întreabă:
– Cine-a fost?
– Mircea, vecinul nostru de palier.
– Ah, perfect. Ţi-a dat cei 500 de euro pe care mi-i datora?
Morala: Dacă împărtăşiţi la timp partenerilor dumneavoastră informaţiile importante referitoare la clienţi şi la riscuri, puteţi evita o vânzare sau o negociere proastă!