Acasa Breaking News Divort cu mediator

Divort cu mediator

scris de Ziua Veche
4 afisari

Medierea litigiilor, o procedura care ocoleste calea clasica a unui proces, pentru rezolvarea unei dispute juridice, preferandu-se solutionarea pe cale amiabila, a intrat in vigoare miercuri, 3 martie, transmite RFI.ro. Asta presupune mai putine dosare pentru magistratii sufocati in prezent de numarul prea mare de cazuri. Un alt avantaj este acela ca medierea poate dura mai putin decat un proces propriu-zis, iar persoanele in cauza au parte de o intimitate mai mare, a explicat deputatul PNL, Alina Gorghiu, avocat de meserie.

„Organele judiciare sunt obligate sa informeze partile asupra posibilitatii si in acelasi timp asupra avantajelor folosirii acestei proceduri a medierii si sunt de asemenea obligate sa le indrume sa recurga la aceasta procedura pentru solutionarea conflictelor dintre ele. In prima faza va exista o diminuare, din ce in ce mai importanta in timp, spun eu, a numarului dosarelor aflate pe rolul instantelor”, declara parlamentarul liberal. Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a intocmit un prim ghid de mediere adresat magistratilor, care contine elemente practice prin care incepand cu data de 3 martie judecatorii si procurorii vor putea pune in aplicare dispozitiile Legii Medierii.

0 comentariu

alamar 1 29-06-2010 - 21:17

…ca dl Pribeagul,a citit articolul de mai sus si mai mult ca sigur este fericit…

Dle Pribeagul viseaza si doreste:”..un STAT puternic…”…Well, exemplul de mai sus, reprezinta actiunile unui STAT puternic in plina parada, ptr. toti cei care (inca) mai traiesc in Realitate, sa il observe si sa ia nota…

Indivizi precum dl Pribeagul asuma ca STATUL intotdeauna serveste si ocroteste gloatele…

Deasemnea dl Pribeagul nici in ruptul capului nu face corelatia dintre un STAT puternic si balanta Libertatilor Individuale…adica cu cat STATUL este mai puternic ,cu atat individul(si deci gloatele),sunt mai limitate,constranse si calcate in picioare…

Dl Pribeagul nu intelege ca este ititdeauna mult mai preferabil ca STATUL sa se teama de gloate ,decat gloatele sa se teama de STAT…

—————————————–

Pe de alta parte, aceasta situatie periculoasa are o doza de umor…
I.L. Caragiale priveste din mormant(ipotetic),situatia aceasta si isi spune cu naduf: Ptiu drace, eu as fi putut scrie aceasta sarada…este pe aleea mea, un astfel de scenariu de umor negru…

Adica, este ironic dar mai ales EDUCATIONAL,ca STATUL,acum ii arunca sub tren,pe cei care i-a angajat si rasplatit sa creeze un iad sau un labirint interminabil,ptr. antreprenori si proletarii din sectorul privat,adica : STATUL ii arunca acum sub tren pe bugetari…

Daca o companie privata ar refuza sa-si plateasca datoriile catre proletariat, atunci STATUL , cu ajutorul legiunilor de bugetari ar jupui de viu pe patroni si ar dizolva imediat acea companie privata…

Sper( dar ma indoiec) ca acest exemplu din Realitate sa fie un Moment Educational ptr. dl Pribeagul, un iubitor si aderent al Statului Puternic…

Din nou : REALITATEA ne izbeste zilnic intre ochi cu exemple iar majoritatea gloatelor orbecaie in cautatarea Realitatii…

Tzepesh 03-07-2010 - 06:57

Cine ii impiedica pe privati sa fie talhari sau curve? Crezi cumva ca o miza mare a hotiei elimina caracterul imoral/infractional al faptei? Nu vrei tu sa-ti explici mai in detaliu lozincile de inspiratie neocon, sau ti-e teama ca sunt criticabile?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult