Acasa Breaking News Egiptul a cumparat din SUA 20 de avioane F-16 noi, cu 213 milioane de dolari

Egiptul a cumparat din SUA 20 de avioane F-16 noi, cu 213 milioane de dolari

scris de Ziua Veche
0 afisari

.Guvernul Statelor Unite a incredintat companiei Lockheed Martin un contract in valoare initiala de 213 milioane de dolari pentru productia pe termen lung a 20 de avioane F-16 Advanced Block 52 pentru Egipt, anunta compania mentionata. Comanda facuta de Egipt include 16 avioane F-16C si 4 F-16D, care se vor adauga flotei deja existente de F-16 din dotarea Fortelor Aeriene ale Egiptului si vor contribui la modernizarea ei. Ultimele avioane vor fi livrate in 2013. Si Romania ar putea incheia un contract similar, Bucurestiul fiind interesat de achizitionarea a  20 de F-16 second-hand, in vederea intrarii in programul de generatia a cincea F-35. Statul roman ar putea sa plateasca aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Egiptul a fost prima tara araba care a cumparat avioane multirol F-16 prin programul de Achizitii Internationale de Tehnica Militara numit Peace Vector. La prima lor comanda, in anul 1980, Fortele Aeriene ale Egiptului au receptionat 42 de avioane F-16, dupa care au mai achizitionat inca cinci loturi, in total 240 de avioane F-16 Fighting Falcon. “Este o zi remarcabila pentru Lockheed Martin si o dovada a parteneriatului de durata pe care l-am stabilit cu guvernul Egiptului. Ne angajam in continuare sa oferim clientului nostru un avion multirol de lupta din generatia a patra avansat si testat in lupta”, a spus John Larson, Vicepresedinte Lockheed Martin pentru Programul F-16. “Este cea de-a 53-a comanda consecutiva de F-16 de la unul dintre cei 14 clienti care s-au intors la noi pentru mai multe avioane. Aeronavele pe care le vom livra Egiptului se adauga la efectivul de peste 4.400 de F-16 aflate in flota aeriana a 25 de state.”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult