Acasa Breaking News Jaf de 100.000 de euro la Timisoara

Jaf de 100.000 de euro la Timisoara

scris de Ziua Veche
36 Afisari

 

Locuinta patronului unui magazin de bijuterii din Timisoara a fost jefuita marti, la doar doua ore dupa ce ministrul de Interne Vasile Blaga declarase, la bilantul Politiei romane, ca s-a inmultit numarul de jafuri armate si s-a dublat numarul talhariilor efectuate de autori mascati.

 

 

Hotii au intrat in curtea locuintei cu un Volkswagen Golf rosu cu numere de Germania, au patruns in casa, l-au incuiat pe copilul patronilor in baie, dupa ce l-au amenintat cu sabia, dupa care s-au dus in bucatarie sa manance, potrivit Realitatea TV, citata de Hotnews. Ulterior, au furat din casa aproximativ 50.000 de euro si bijuterii in valoare de aceeasi suma. In momentul atacului doar copilul proprietarului era acasa. Baietelul a auzit zgomote suspecte, insa nu s-a lasat intimidat. A luat o sabie din panoplia parintilor si a incercat sa le tina piept celor doi barbati, arata Realitatea Tv. Hotii insa l-au dezarmat si l-au inchis pe micutul de 12 ani in baie, timp in care s-au simtit ca la ei acasa. Ei s-au ospatat cu ce au gasit in bucatarie, dupa care au plecat cu seiful in care se aflau bani si bijuterii, in valoare de aproximativ 100.000 de euro. Jaful a fost descoperit de mama copilului, la ora 12, cand aceasta a ajuns acasa pentru a-l duce pe baiat la scoala. L-a gasit inchis in baie si a alertat imediat politia. Politistii au organizat filtre in Timis si in judetele invecinate.

 

Blaga: Talhariile s-au dublat

Prioritatea zero a Politiei trebuie sa fie asigurarea ordinii publice in strada, a declarat astazi ministrul de Interne, Vasile Blaga, care a aratat ca Romania se confrunta cu o crestere a fenomenului criminal, in conditiile in care criminalitatea stradala a crescut cu 11% in 2009 iar talhariile si jafurile armate s-au inmultit alarmant. „Talhariile cu infractori mascati aproape s-au dublat in 2009”, a notat el, tinta predilecta fiind bancile, casele de schimb valutar si postasii. „Oamenii trebuie sa se simta in siguranta si nu putem realiza acest lucru daca nu inversam proportiile: mai multi oameni in strada si cat mai putini oameni in birou”, a subliniat el, solicitand, totodata, o mai buna cooperare intre arme, respectiv intre politie si jandarmerie. O alta prioritate a Politiei trebuie sa fie combatarea criminalitatii organizate, in conditiile in care doar prejudiciul constatat a fost, in 2009, de peste 19 miliarde lei. Aceste cifre dau dimensiunea reala a economiei subterane, a adaugat el, precizand ca „trebuie identificate bunurile pentru a avea ce recupera din prejudiciile aduse statului”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult