Acasa Breaking News Televiziunea cu trei sindicate

Televiziunea cu trei sindicate

scris de Ziua Veche
4 afisari

Sindicatul Jurnalistilor din Televiziunea Publica (SJTP) a cerut luni modificarea Legii 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Televiziune pentru ‘’cresterea standardelor profesionale din TVR si indeplinirea rolului acesteia de serviciu public independent editorial’’. Recent infiintat, SJTP spune ca lupta pentru drepturile jurnalistilor care au fost si sunt inca incalcate de administratiile TVR de-a lungul timpului.


Potrivit jurnalistilor Ioana Dumitrescu (presedintele SJTP), Horia Grusca, Marian Voicu, Gabriela Avram (vicepresedinti) Sindicatul Jurnalistilor din Televiziunea Publica s-a infiintat (noiembrie 2009) ca ‘’urmare a ignorarii de catre administratiile TVR a obligatiilor asumate fata de acest corp profesional, cat si a incalcarilor frevcente ale drepturilor ziaristilor, asa cum sunt ele prevazute in Legea 41/1994, Contractul Colectiv de Munca, Regulamentul de Organizare si Functionare al SRTv si Statutul ziaristului din SRTv.’’ Nemultumirea sindicalistilor SJTP (precizam ca la ora actuala, alaturi de nou infiintatul sindicat, in TVR mai functioneaza inca doua) este indreptata impotriva ‘’administratiilor TVR, indiferent de conduceri’’. SJTP cere respectarea regulamentelor si normelor interne referitoare la ziaristi, indiferent de functiile ocupate, salarizarea ziaristilor in functie de performanta, competenta , pregatire si experienta, instituirea si aplicarea unitara a unor criterii explicite si obiective in ceea ce priveste evaluarea profesionala si promovarea ziaristilor. Totodata, sindicalistii mai cer respectarea dreptului ziaristilor de a fi asistati juridic de catre SRTv in situatiile in care au suferit prejudicii materiale sau morale ca urmare a activitatii profesionale si eliminarea interimatelor in functiile de conducere si ocuparea posturilor prin concursuri organizate ‘’corect si transparent’’. De altfel, referitor la interimate, sindicalistii au aratat ca in TVR, peste 50% din posturi (redactori sefi, directori de canale) functioneaza pe baza de delegare de competenta. Potrivit SJTP, la ora actuala sunt aproximativ 480 de jurnalisti in TVR, cu tot cu cei din studiourile teritoriale, care produc 130 de titluri pe saptamana, in afara de jurnalele de stiri. Sindicalistii se plang de ‘’lipsa de transparenta atunci cand sunt scoase emisiuni de pe post’’ si de faptul ca presedintele director general ‘’nu tine seama de recomandarile Comisiei de Etica si Arbitraj din TVR’’. Membrii SJTP au mai aratat ca deseori ocuparea posturilor in TVR s-a facut prin concursuri aranjate: ‘’Au existat situatii in care toata lumea stia cu cateva saptamani inaine cine va fi castigatorul’’. Revenind la Legea 41/1994, SJTP a aratat ca este un act normativ ‘’vechi’’, ‘’facut parca inadins cu portite pentru eludarea lui’’, care nu ‘’ofera modalitati de sanctiune pentru cei care comit acte de faradelege impotriva ziaristilor’’, ci doar admite ‘’cu caracter consultativ’’ rezolutiile Comisiei de Etica si Arbitraj din TVR’’. ‘’TVR trebuie sa fie un serviciu public, nu o negociere intre unii si altii’’, au conchis reprezentantii noului sindicat.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult