Acasa BusinessAntreprenori Reguli noi pentru păcănele. Ludomania face ravagii în România

Reguli noi pentru păcănele. Ludomania face ravagii în România

scris de Șt. C
53 afisari

Comisia juridică a Camerei deputaţilor a avizat, marţi, favorabil propunerea legislativă a o sută de parlamentari care prevede că jocurile de noroc de tip slot-machine vor putea să funcţioneze legal doar în cazinouri şi agenţii ale Loteriei Române.

pacanele slot machineDeputatul PSD Cornel Iacoban, unul dintre iniţiatorii proiectului, a spus că dependenţa de jocuri de noroc, de păcănele, se numeşte ludomanie şi face “ravagii în România”, iar prin acest proiect se încearcă restrângerea „păcănelelor”, slot machine doar în spaţii convenţionale.

“Această dependenţă de jocuri de noroc. Această dependenţă de «păcănele» se numeşte ludomanie în tehnica medicală şi face ravagii în România, în special în zonele rurale. Sunt copii care nu au vârsta de 18 ani, care fără nicio oprelişte intră şi joacă, pierd bani, sunt oameni maturi care intră să-şi cumpere ceva sau intră într-un bar să bea o bere şi acolo sunt prezente aceste slot machine, aceste «păcănele» care bineînţeles, la un moment dat, dau dependenţă”, a afirmat Iacoban.

Şi deputatul PSD Cosmin Nicula a arătat că între micşorarea veniturilor bugetare ale unei ţări şi creşterea stării de sănătate şi a stării de bine a populaţiei, „nu merită acest preţ”.

În replică, deputatul PNL Theordor Nicolescu a arătat că se încalcă libera concurenţă şi textul este neconstituţional. „Văd că vreţi să daţi doar la cazinouri şi la Loteria Română dreptul la slot machine. Avem un mare scandal cu concesionarea serviciilor Loteriei. Dumeavoastră vreţi ca cei care au concesionat serviciile Loteriei să aibă 80% din piaţa de slot machine din România”, a spus Nicolescu.

Şi deputatul PNL Dănuț Culețu a spus că şi Internetul poate da dependenţă şi nu se dă o lege care interzice Internetul. „Şi Internetul poate să dea dependenţă şi nu cred că cineva poate veni cu o lege în privinţa interzicerii Internetului. Problema este în altă parte”, a spus Culeţu.

În final, Comisia juridică a avizat favorabil acest proiect, comisia de Buget fiind sesizată în fond. Proiectul a fost respins anterior de Senat, iar Camera este for decizional.

Un grup de 100 de parlamentari a depus, anul trecut, la Parlament propunerea legislativă prin care jocurile de noroc tip slot-machine vor putea să funcţioneze legal doar în cazinouri şi agenţii ale Loteriei Române, iniţiatorii considerând că, astfel, se vor reduce cazurile de „ludomanie” şi de violenţă domestică.

Propunerea legislativă, depusă la 31 martie, prevede că, pentru jocurile de tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 50 de aparate, în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Numărul de slot-machine, pentru fiecare locaţie, va fi minimum 2 mijloace de joc, dar nu mai mult de 5 mijloace de joc, pentru locaţiile autorizate pentru activitatea Companiei Naţionale Loteria Română.

Jocurile de noroc tip slot-machine pot fi autorizate să funcţioneze legal doar în cazinouri sau agenţii aparţinând Loteriei Române.

Interconectarea mijloacelor de tip slot-machine pentru organizatorii care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, într-un sistem de tip jack-pot nu se poate realiza decât în cazul cazinourilor sau agenţii ale Companiei Naţionale Loteria Română, orice altă interconectare fiind interzisă

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult