Cele mai valoroase zece branduri din lume | Ziua Veche
Acasa BusinessCompanii Care sunt cele mai valoroase zece branduri din lume

Care sunt cele mai valoroase zece branduri din lume

scris de A.P.
3 afisari

Topul celor mai valoroase zece branduri din lume este dominat și în acest an de gigantul IT american Apple, evaluat la 113 miliarde dolari.

Cele mai valoroase zece branduri din lume.

Cele mai valoroase zece branduri din lume.

Apple este urmat la distanţă destul de mare de Google (67,4 miliarde dolari) şi Coca-Cola (64,7 miliarde dolari), într-un top realizat de Eurobrand, potrivit căruia cele mai de valoare 10 mărci din lume aparţin companiilor americane.

Cel mai valoros brand din afara Americii este China Mobile, care se plasează pe locul 11 în topul global, cu o valoare estimată la 43,98 miliarde dolari, informează Mediafax.

În Europa, LVMH (Luis Vuitton Moet Hennessy) a rămas cel mai valoros brand corporativ, evaluat la 39,3 miliarde euro, pe locul 12 în top, urmat de Nestle cu o valoare de 33 miliarde euro, pe poziţia 18, şi de AB Inbev cu 29,8 miliarde euro, pe 19.

Apple, Google şi Coca-Cola sunt urmate în top, în ordine, de Microsoft (62,3 miliarde dolari), IBM (54,4 miliarde dolari), McDonald’s (48 miliarde dolari), Procter&Gamble (47,7 miliarde dolari), Johnson&Johnson (47,2 miliarde dolari), AT&T (44,9 miliarde dolari) şi Philip Morris (44,8 miliarde dolari).

„Peisajul brandurilor americane este dominat de sectorul IT& Tehnologie, cel al bunurilor de larg consum şi cel al serviciilor financiare, reprezentand 46 din 100 cele mai valoroase branduri din lume. Europa este prezenta în top cu 41 de branduri, brandurile germane clasându-se pe primele poziţii, iar Asia este prezentă cu 13 branduri corporative”, se arată în studiul Eurobrand.

Printre brandurile prezente în top se numără şi Pepsi (locul 13), Volkswagen (21), Vodafone (23), Samsung (24), Intel (26), Deutsche Telekom (36), Facebook (39), BMW (44), Heineken (45), Red Bull (53), Visa (55), Ford (58), L’ Oreal (64), H&M (75), Ikea (77), Danone (85), Colgate (91) şi Allianz (99).

Compania austriacă Eurobrand, înregistrată la Viena şi specializată în servicii de consultanţă şi evaluare a mărcilor şi patentelor, a analizat peste 3.000 de firme şi brandurile acestora în 16 industrii din Europa, America şi Asia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult