Agenția Federală a Aviației din Statele Unite a cerut menținerea la sol a tuturor celor 171 de aeronave Boeing 737 Max 9. Decizia vine după ce o aeronavă de acest tip a companiei Alaska Airlines a rămas fără o parte din fuzelaj în timp ce se afla la 5 mii de metri altitudine.
Avionul care zbura din Oregon în California a revenit în siguranță pe aeroport fără ca vreun pasager să fie rănit. Autoritățile au început o anchetă și au făcut apel la oameni să ajute la recuperarea bucății de fuzelaj care s-a desprins în zbor.
Aparatul Boeing 737 Max 9 a fost obligat sa efectueze o aterizare de urgenta la aproape o jumatate de ora de la decolare, dupa ce sistemul care fixa o usa exterioara a cedat si s-a format o gaura in fuselaj, in apropierea locului 26 A.
JENNIFER HOMENDY – preşedinte al Comitetului pentru Siguranţă Aviatică: Nimeni nu stătea pe locurile 26A şi B, unde era cadrul usii. Avionul se afla la aproximativ 5.000 de metri altitudine şi la 10 minute de aeroport când uşa a zburat. Din fericire, nu se afla la altitudine de croazieră, de 10.000-11.000 de metri.
Daca accidentul se întâmpla la altitudinea de croezieră, exista posibilitatea ca pasagerii să nu mai poarte centurile de siguranță, spun experții în aviație. Și atunci, situația ar fi fost mult mai gravă. Unii pasageri nici nu au realizat ce se întâmplă.
Potrivit specialiștilor în aviație, partea desprinsă din fuselaj era în dreptul unui cadru, în care alte modele de Boeing au o ușă de evacuare. Nu însă și modelul Boeing 737 Max 9, care a fost reconfigurat pentru a se crea un spațiu mai mare în interior, pentru confortul pasagerilor. Acel loc unde ar fi fost o ușă era accesibil din exteriorul aeronavei, doar pentru situații de urgență. Pentru verificări de siguranță, de exemplu. Din interior, nu se putea deschide.
JOHN STRICKLAND – expert în aviaţie: Este prematur să spunem de ce această piesă a structurii fuselajului s-a detaşat. Cred că trebuie remarcat faptul că era un avion foarte nou, abia produs şi intrat în serviciu cu doar câteva luni în urmă, în noiembrie 2023.
Până să se decidă menținerea la sol a avioanelor Boeing 737 Max 9, mulți pasageri care aveau zboruri programate cu acest tip de aeronavă au anulat călătoriile.
Autoritățile americane au început investigațiile în cazul zborului Alaska Airlines și au stabilit, deocamdată, că a fost vorba de un accident, nu de un incident.
Modelul 737 Max 9, cel mai bine vândut al companiei Boeing, a mai fost ținut la sol timp de aproape doi ani, între 2018 și 1019, după două accidente soldate cu victime.