Acasa BusinessCompanii Ce prevede proiectul de OUG privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare

Ce prevede proiectul de OUG privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare

scris de D.P.
184 Afisari

Despre proiectul de Ordonanță prin care se măresc cheltuieli, practic se anulează unele dintre măsurile adoptate anul trecut prin Legea 296/2023 și Ordonanța trenuleț (OUG 115/2023), presa a scris de când a fost anunțată varianta inițial.

Nu sunt mari diferențe față de cea pusă miercuri pe site-ul Guvernului, dar nici aceea nu este completă, unele măsuri urmând a fi introduse astăzi, precum noul termen pentru Declarația 700. Rămâne se vedem, după adoptare, ce apare în Monitorul Oficial.

Vouchere de vacanță de 1.600 lei pentru unii bugetari

Instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, vor acorda anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, personalului ale căror salarii de bază nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 lei.

Bani pentru unii veterani

Personalul care a dobândit calitatea de veteran din teatrele de operații și care nu este invalid, rănit, ori nu a dobândit afecțiuni fizice și/sau psihice în urma participării la acțiuni militare, misiuni și operații beneficiază:

• dreptul de a purta uniforma militară după trecerea în rezervă sau în retragere;

• o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, de 25% din salariul minim brut pentru personalul în activitate;

• indemnizație lunară, neimpozabilă, indexabilă anual cu rata inflației în valoare de 1.000 de lei, după trecerea în rezervă sau retragere.

Angajații din companiile de Stat își vor păstra bonusurile

Guvernul dă înapoi cu unele măsuri ce țin de companiile de Stat. Conform documentului, pentru a nu afecta veniturile salariale aflate în plată pentru majoritatea personalului operatorilor economici se propune menținerea acordării bonusurilor reprezentând drepturile de hrană/indemnizaţia de hrană/tichetele de masă/norma de hrană la valoarea aflată în plată pentru personalul ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei, inclusiv, atât pentru operatorii economici care nu au pierderi, cât și pentru operatorii economici care au înregistrat pierderi.

De asemenea, se propune ca operatorii economici care au înregistrate pierderi contabile din anii precedenţi şi nerecuperate şi/sau înregistrează pierderi contabile în anul curent să poată acorda bonusuri reprezentând cheltuieli sociale.

Se propune amânarea reîntregirii fondurilor utilizate din Programul Național de Redresare și Reziliență în decembrie 2023, până la sfârșitul anului 2024.

De asemenea, se propune și continuarea utilizării temporare a fondurilor europene nerambursabile disponibile aferente Programului Național de Redresare și Reziliență, pentru programele operaționale finanțate din fonduri europene structurale și de investiții aferente perioadei de programare 2014-2020.

Nota de fundamentare mai spune că în lipsa adoptării acestor măsuri, nu sunt resurse financiare suficiente pentru efectuarea de către Autoritățile de Management a plății cererilor de rambursare primite de la beneficiari.

Companiile de Stat vor trebui să vireze la buget cel puțin 50% din profit

Proiectul mai prevede că societățile de Stat vor trebui să vireze la buget cel puțin 50% din profit.

Conform notei de fundamentare, Guvernul va putea stabili anual, prin memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor, cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi în cazul regiilor autonome înființate de stat, repartizarea unei cote din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, mai mare decăt limita stabilită de minimum 50% dividende/vărsăminte la bugetul de stat.

Totodată, s-a reglementat că diferența dintre cota ce poate fi stabilită anual de Guvern prin memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor și cea aprobată de Guvern, prin memorandumuri elaborate de autoritățile publice tutelare, să fie repartizată la alte rezerve, ca sursă proprie de finanțare și să fie utilizată exclusiv și în integralitate în scopul finanțării investițiilor cu impact major în menținerea/dezvoltarea activității economice a acestora din anul curent, iar suma rămasă neutilizată la finele anului în curs să se vireze sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul statului în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar.

S-a introdus și o sancțiune pentru cei care nu se supun:

Amendă între 10.000 – 30.000 lei pentru conducătorul companiei. Constatarea se va face de Ministerul Finanțelor și de ANAF.

Majorări salariale în companiile de stat, chiar dacă au pierderi

Companiile de Stat care au înregistrat pierderi contabile și/sau plăți restante la 31 decembrie 2023 vor putea acorda anumite creșteri salariale, acestea fiind condiționate de:

– prezentarea, odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, a unui plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor sau Consiliul de Administrație, după caz, care să conțină măsuri concrete și cuantificabile de reducere a pierderilor și plăților restante, după caz și termenele de realizare a acestora;

– să nu programeze în anul 2024 creşterea numărului de personal faţă de cel realizat în anul 2023,

– să nu acorde în anul 2024 premii, prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare,

– să nu majoreze/indexeze sau după caz să nu prevadă alte mecanisme de creștere salarială în cursul anului 2024, pentru drepturile reprezentând salarii aflate în plată la 31 decembrie 2023.

De asemenea, pentru operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent și care nu programează pierderi în anul 2024, se reglementează ca în cazuri temeinic justificate, precum realizarea unor investiții cu impact major în menținerea/ dezvoltarea activității economice a acestora, precum și de influența unor factori care nu depind de acțiunea/inacțiunea acestora, să poată fi exceptați de la aplicarea corelației dintre indicele de creștere a câștigului mediu brut lunar pe salariat cu indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau fizice, după caz, prin Memorandum aprobat de Guvern.

Se reglementează că sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2024 să fie acordate proporțional cu numărul de luni din anul curent, urmărindu-se astfel a se evita acordarea unor creșteri ale cheltuielilor de natură salarială mai mari decât decât indicele mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru întreg anul 2024, chiar dacă aceste cheltuieli se încadrează în nivelul aprobat.

Pe cale de consecință, în situația în care acordarea unor creșteri salariale nu se va face de la începutul anului 2024, ci în a doua parte sau în ultima parte a anului 2024, există posibilitatea ca unii operatori economici să acorde creșteri semnificativ mai mari ale cheltuielilor de natură salarială decât indicele mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru întreg anul 2024, ei încadrându-se în nivelul aprobat al anului 2024, dar care, în anul următor, vor conduce la o reîntregire a cheltuielior cu salariile superioară indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2024 (6%).

Alte măsuri:

• Se propune majorarea cu 70 a numărului total de indemnizații de merit, în contextul în care domeniul patrimoniului cultural imaterial a fost inclus între celelelate domenii ale culturii pentru care se acordă indemnizația – domeniul creaţiei muzicale, domeniul creaţiei interpretative, domeniul cinematografiei, domeniul literar, domeniul arhitecturii, domeniul artei plastice, domeniul teatrului și domeniul patrimoniului cultural naţional, mobil şi imobil.

• Instituirea posibilității Guvernului de a stabili prin memorandum un număr total de funcții de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăși 10% din numărul total de posturi aprobate în instituțiile publice.

• Modificare la impozitul suplimentar din domeniul distribuției/furnizării/transportului de energie electrică și gaze naturale. Se propune înlocuirea termenului exclusiv, în vederea aplicării excluderii de la plata impozitului minim pe cifra de afaceri / impozitului specific pe cifra de afaceri, cu îndeplinirea condiției prin obținerea unui procent de venituri din aceste activități în total venituri realizate. Acest procent de 95% menține ca activitate principală activitățile reglementate/licențiate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Se va clarifica problema întreprinderilor legate

Antreprenorii vor ști ce să declare și dacă firmele lor sunt legate în funcție de o nouă modificare. Practic, se renunță la prevederile introduse anul trecut care făceau referire la o Lege (346/2004) care se aplică la fonduri europene și sunt introduse noi criterii:

• persoana juridică română care verifică condiția deține la o altă persoană juridică română, direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau aceasta are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere al acelei alte persoane juridice române;

• persoana juridică română care verifică condiția este deținută de o altă persoana juridică română, direct și/sau indirect, cu peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau, la persoana juridică română care verifică condiția, această altă persoană juridică română are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere;

• persoana juridică română care verifică condiția este legată cu o altă persoană juridică română dacă o persoană deține, în mod direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere atât la prima persoană juridică, cât și la cea de-a doua persoană juridică. În situația în care persoana care deține titlurile de participare/drepturile de vot sau de numire/revocare este o persoană juridică română, persoana juridică română care verifică condiția cumulează și veniturile acestei persoane.

• persoana juridică română care verifică condiția dacă are unul sau mai mulți acționari/asociați care dețin, direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale acestei persoane juridice române, acționari/asociați care desfășoară și activitate economică prin intermediul unei persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale/altei forme de organizare a unei activități economice, fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare. În acestă situație, veniturile înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile sau norma anuală de venit, stabilită/ajustată/redusă, potrivit prevederilor titlului IV, ale/a persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale/altei forme de organizare a unei activități economice fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare, se cumulează cu cele realizate de persoana juridică română/alte întreprinderi legate.

La acest capitol va mai fi introdusă o noutate vizavi de termenul de depunere. Nu se află în proiectul de pe site-ul Guvernului, dar ANAF a anunțat miercuri că urmează a se completa proiectul. Conform ANAF, noul termen pentru depunerea Declarației 700 pentru ieșirea din sistemul de impozitare al microîntreprinderilor, data de 15 aprilie 2024, în loc de 31 martie.

„Pentru analiza stabilirii plafonului de 500.000 euro în cazul „întreprinderilor legate” având în vedere modificările propuse privind „întreprinderile legate” din proiectul de Ordonanță de Urgență privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aflat pe site-ul Ministerului Finanțelor din 13 martie 2024, urmează ca Ministerul Finanțelor să propună prorogarea termenului prevăzut la art. 55 alin. (2) și la alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru comunicarea către organele fiscale a mențiunilor privind aplicarea/ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, de la data de 31 martie 2024 la data de 15 aprilie 2024, inclusiv”, spune ANAF.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult