Acasa BusinessCompanii Centru de mentenanță a elicopterelor S-70 Black Hawk, la Aerostar Bacău

Centru de mentenanță a elicopterelor S-70 Black Hawk, la Aerostar Bacău

scris de C.P.
259 Afisari

Lockheed Martin, companie globală de securitate şi aerospaţială, şi Aerostar SA Bacău, au inaugurat primul centru de servicii de întreţinere, reparaţii şi revizie (MRO) certificat pentru elicopterul S-70 Black Hawk din Europa, potrivit unui comunicat transmis către Agerpres.

„Această nouă capacitate consolidează relaţia existentă între Lockheed Martin şi Aerostar, care efectuează deja activităţi similare pentru flota de avioane de luptă F-16 a României. Situat în Bacău, centrul de mentenanţă va contribui la crearea şi susţinerea locurilor de muncă de înaltă calificare în România şi va asigura o disponibilitate sporită şi costuri operaţionale mai mici pentru elicopterele S-70 Black Hawk operate de Ministerul de Interne”, se menţionează în comunicat.

Înaintea inaugurării centrului, angajaţii Aerostar au fost la academia de pregătire Sikorsky a Lockheed Martin din Statele Unite, unde au efectuat familiarizarea cu aeronava şi au urmat toate pregătirile necesare.

„Livrate luna trecută, Black Hawk-urile noastre construite în Polonia oferă o capacitate importantă în sprijinul serviciilor de urgenţă din România”, a declarat Ray Piselli, vicepreşedinte pentru Afaceri Internaţionale al Lockheed Martin, la ceremonia de inaugurare de la Bacău.

Conform sursei citate, acest nou centru de service MRO va asigura asistenţă tehnică pentru flota de elicoptere Black Hawk a Ministerului de Interne, realizată pentru România, de către ingineri şi tehnicieni români.

În parteneriat cu Aerostar, Lockheed Martin analizează deja oportunităţile de a integra la Bacău servicii de suport pentru alte produse. Astfel, compania vede oportunităţi bune de creştere în viitor, care ar putea include şi activităţi în alte sectoare.

„Evenimentul de astăzi reprezintă o altă evoluţie majoră în relaţia noastră în dezvoltare cu Lockheed Martin, lider mondial în domeniul aerospaţial şi al apărării, şi susţine locuri de muncă de mare valoare în România”, a declarat Grigore Filip, directorul general al Aerostar SA.

Potrivit sursei citate, având Lockheed Martin ca partener, Aerostar se află într-o poziţie puternică pentru a obţine mai multe lucrări de mentenanţă, dacă România va alege Black Hawk pentru nevoile sale militare şi de asemenea pentru a câştiga contracte în domenii noi, cum ar fi suportul tehnic pentru sisteme terestre.

Elicopterul utilitar S-70 Black Hawk, construit la fabrica Lockheed Martin PZL Mielec din Polonia, este foarte căutat pe piaţă şi joacă un rol important în asigurarea cerinţelor civile şi de apărare în ţările din Europa şi nu numai.

„Elicopterul şi-a câştigat reputaţia de fi aeronava utilitară de încredere pentru operatorii din întreaga lume, cu o versatilitate multi-misiune de neegalat şi o navigabilitate de nivel militar, care oferă capacitatea de a opera în condiţii meteorologice extreme, pe timp de zi sau de noapte”, se mai precizează în comunicat.

Lockheed Martin a fost un partener al României de peste 25 de ani şi este astăzi un partener strategic pentru apărarea naţională, industrie şi mediul academic. Compania colaborează cu România la o varietate de programe de apărare şi securitate, inclusiv aeronave militare, apărare antirachetă, foc de precizie, radare şi pregătire a piloţilor.

„Implicarea companiei include şi legături cu instituţii academice, cum ar fi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care studiază aplicaţiile inteligenţei artificiale pentru a sprijini securitatea naţională, asistenţa umanitară şi intervenţia în caz de dezastre”, precizează sursa citată.

Cu sediul central în Bethesda, statul Maryland, Lockheed Martin Corporation este o companie globală de securitate şi aerospaţială care are aproximativ 116.000 de angajaţi în întreaga lume şi care este implicată în principal în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, fabricarea, integrarea şi întreţinerea sistemelor, produselor şi serviciilor de tehnologie avansată.

Înfiinţată în 1953, Aerostar este cea mai importantă companie aerospaţială şi de apărare din România, specializată în producţie, asamblare şi integrări, precum şi suport logistic integrat pentru o gamă largă de sisteme de apărare şi aviaţie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS