Noul șef al grupului Volkswagen (VW) este Matthias Mueller, șeful diviziei Porsche, a anunțat Board-ul de supervizare al companiei germane, transmite Reuters.
„Matthias Mueller are puternice calități strategice, corporative și sociale”, a afirmat președintele Board-ului de supervizare, Berthold Huber, într-o conferință de presă. „Apreciem abordarea lui critică și constructivă”, a adăugat Huber.
Matthias Mueller, în vârstă de 62 de ani, a condus divizia Porsche în ultimii patru ani.
Portofoliul Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.
Directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn, și-a prezentat miercuri demisia, după o reuniune de urgență a conducerii și principalilor acționari, pe fondul scandalului emisiilor.
Winterkorn a declarat că demisionează pentru a-și asuma ‘deplina responsabilitate’ pentru scandalul care a afectat compania germană. Cel mai mare producător auto din lume vrea ‘un nou început credibil’ și regretă profund scandalul precum și pierderea încrederii clienților, a afirmat șeful Board-ului de supervizare, Berthold Huber.
Cel mai mare producător auto la nivel mondial, Volkswagen (VW), este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor făcute de autoritățile SUA cu privire la emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).
Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.
Aproximativ 482.000 de vehicule diesel produse în perioada 2008 — 2015 sub brandurile Volkswagen și Audi includ acel software destinat să modifice nivelul emisiilor.
Comisia Europeană a solicitat, joi, tuturor celor 28 de state comunitare să demareze propriile lor investigații la nivel național cu privire la autoturismele Diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă și cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene (sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare — n. r.).
În România, Registrul Auto Român (RAR) a contactat conducerea reprezentanței grupului Volkswagen în România și a cerut transmiterea, în cel mai scurt timp, a listei tipurilor de vehicule ale mărcilor pentru care s-au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare a emisiilor poluante.