Greva piloților Air France a dat peste cap orarul curselor aeriene din Europa. Mai bine de jumătate dintre avioane sunt blocate la sol.
Sindicatul piloților SNPL se opune proiectului de dezvoltare a filialei sale low cost, Transavia. Spaf, al doilea sindicat ca mărime, a anunțat că membrii săi vor ieși in grevă ceva mai devreme, pe data de 18.
Anticipând dificultăţi importante, întârzieri şi perturbări ale traficului, în afară de anulări, compania le-a cerut clienţilor să „îşi amâne călătoria, să schimbe biletul fără taxe” sau „să primească banii înapoi” şi le-a recomandat celor „al căror zbor va fi anulat să nu meargă la aeroport”.
Pentru această primă zi de grevă, ea estimează că va putea asigura aproape jumătate din zboruri (48 la sută).
Pentru clienţi, cărora le-a trimis 65.000 de mesaje telefonice, compania a evocat posibilitatea unor „despăgubiri” şi afirmă că „programul de zbor va fi actualizat cu 24 de ore înaintea plecării”.