Acasa BusinessCompanii Ioan Rosca e pe făraş. Acţionarii ELECTRICA nu i-au mărit salariul

Ioan Rosca e pe făraş. Acţionarii ELECTRICA nu i-au mărit salariul

scris de Ștefan Constantinescu
1.173 Afisari

Acţionarii Electrica au respins, la Adunarea Generală de miercuri, planul de administrare al Consiliului de Administraţie.

Ioan Rosca, director Electrica SA

Ioan Rosca, director Electrica SA

De asemenea, acţionarii nu au aprobat nici forma contractelor de administrare-cadru care să conţină noile remuneraţii şi au respins şi anexa cu propunerile privind obiectivele şi criteriile de performanţă ale administratorilor şi remuneraţia membrilor CA.
În AGA de miercuri, acţionarilor le-au fost prezentate obiectivele şi criteriile de performanţă necesare îndeplinirii/atingerii elementelor Planului Strategic al Consiliului de Administraţie al Electrica pentru perioada 2015-2018, stabilite pentru administratorii societăţii.
Roşca nu este la prima tentativă prin care vrea să obţină o remuneraţie mai mare pentru activitatea pe care o prestează, în condiţiile în care, la ora actuală, câştigă peste 10.000 de euro pe lună. În urmă cu două luni, Roşca nu a reuşit să convingă acţionarii Electrica SA să mărească leafa directorilor societăţi, chiar dacă le-a trimnis şi o scrisoare în acest sens.

Deznodământul adunării generale a acţionarilor de azi vine să confirme situaţia tensionată din cadrul Electrica, firmă în ale cărei conturi se află 630 de milioane de euro, care nu sunt investiti. O situaţia similară s-a întâmplat şi la începutul acestui an când acţionarii companiei au respins bugetul de investiţii propus. Documentul a fost aprobat abia în vara acestui an.
Mai mult, corul vocilor care susţin că la Electrica cel mai mare distribuitor de energie din România, cu 3,6 milioane de clienţi, se doreşte schimbarea managementului printr-o serie de numiri politice este din ce în ce mai puternic, iar mişcările pe care le-a făcut de la începutul anului noua conducere a Ministerului Energiei nu fac decât să confirme acest scenariu. La rândul ei, Electrica spune că a fost demarat un proces de reorganizare a conducerii companiei.
Potrivit unor surse neoficiale , printre problemele pe care le-ar fi semnalat membrii consiliului de administraţie chiar ministrului energiei Andrei Gerea se numără şi „faptul că reprezentanţi ai Ministerului Energiei au încercat să influenţeze procesul de nominalizare a directorilor în subsidiarele Electrica.“
Intr-o scrisoare publicată pe site-ul Electrica, la scurt timp după ce în AGA de azi a fost respins planul de administrare pentru perioada 2015-2018, consiliul de administraţie al companiei spune că “a observant de mai multe ori că statul român, prin Ministerul Energiei, în calitate de acţionar doreşte să păstreze un control asupra Electrica”, dând mai multe exemple în acest sens.

Cel mai important sunt chiar presiunile făcute de reprezentanţi ai Ministerului Energiei privind numirea unor anumite persoane în funcţie de conducere.

“Reprezentanţii Ministerului dumneavoastră au încercat să influenţeze procesul de nominalizare a administratorilor filialelor Electrica”, scriu membrii consiliului de admnistraţie într-o scrisoare adresată pe 18 august ministrului energiei, Andrei Gerea.

Acţionarii Electrica sunt statul român, prin Ministerul Energiei, cu 48,7805% din acţiuni, persoane juridice – 31,2980%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 8,6559%, BNY Mellon DRS, New York, SUA- 6,1241% şi persoane fizice – 5,1415 %.

Directorii din ELECTRICA SA vor salarii mai mari şi limuzine cu şofer

Scandal pe salariile membrilor din conducerea ELECTRICA SA

Statul cere Electrica daune de 1,3 mld euro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS