Acasa BusinessCompanii NEPI a cumpărat centrul comercial Auchan Titan

NEPI a cumpărat centrul comercial Auchan Titan

scris de D.P.
22 afisari

Dezvoltatorul imobiliar NEPI a cumpărat centrul comercial Auchan Titan, cu o suprafaţă de aproape 45.000 de metri pătraţi, de la companiile germane Aberdeen Asset Management Deutschland şi Degi Beteiligungs, într-o tranzacţie de 86 milioane euro, care include şi preluarea unor datorii.
Auchan TitanAcordul de preluare a companiei Degi Titan, care deţine centrul comercial, a fost încheiat prin intermediul subsidiarelor Nepi Sixteen Real Estate Investment şi Nepi Bucharest Two, se arată într-un comunicat al companiei.

Centrul comercial, cu o suprafaţă de 44.730 metri pătraţi, a fost dezvoltat în două etape. Prima faza a fost deschisă în 2007 şi a inclus un hypermarket Auchan şi o galerie comercială, iar ulterior proprietatea a fost extinsă şi reconfigurată în anul 2009 prin suplimentarea ofertei centrului cu noi magazine de îmbrăcăminte şi zona de divertisment.

Proprietatea include primul şi cel mai mare hypermarket Auchan din România şi conţine numeroase mărci internaţionale, precum Adidas, C&A, CCC, Deichmann, dm, Flanco, H&M, New Yorker, Takko cât şi un cinematograf cu şapte ecrane, se arată în comunicatul NEPI.

Achiziţia a fost finalizată în 26 august, având 1 iulie ca dată efectivă din punct de vedere comercial.

Preţul total al tranzacţiei a fost de 86 milioane euro şi a fost plătit în numerar din resursele proprii NEPI. Contractul de vânzare – cumpărare include garanţii tipice pentru astfel de achiziţii, notează compania.

Preţul de cumpărare reflectă preţul pentru achiziţia acţiunilor emise şi a drepturilor acţionarilor în Degi şi pentru rambursarea împrumutului datorat de companie.

Chiria anuală estimată pentru centrul comercial este de 7,9 milioane de euro pe an, cu o chirie lunară medie ponderată de 14,7 euro per metru pătrat.

NEPI este unul dintre cei mai mari investitori din România şi are în portofoliu Mall Promenada, Vulcan Value Centre, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu Jiu şi alte centre comerciale atat în ţară, cât şi în Serbia şi Slovacia. NEPI mai deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult