Acasa BusinessCompanii România va încheia anul cu 994,6 km de autostradă și drum expres aflați în exploatare

România va încheia anul cu 994,6 km de autostradă și drum expres aflați în exploatare

scris de Misu Andrei
60 Afisari

România va încheia anul 2022 cu 994,6 km de autostradă și drum expres aflați în exploatare, susține Asociația Pro Infrastructură.

Foto: Facebook/Sorin Grindeanu

2022, încă un an cu previziuni rutiere foarte precise. În februarie 2022 v-am adus, ca în fiecare an, estimările noastre cu privire la ce proiecte majore se vor inaugura până la sfârșitul anului. Faptele demonstrează că am fost optimiști, ca de obicei, în ciuda criticilor gratuite care ni se aduc cum că am fi excesiv de pesimiști. Observați că niciun proiect nu a fost inaugurat mai devreme de estimarea noastră.”, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Aceștia anunțau la începutul anului că „Șanse MAXIME de deschidere sunt pe DEx12 Craiova-Pitești Tronsonul 2 (Balș Vest-Slatina Est), 39,85 kilometri, primii de drum expres veritabil din țara noastră, în primăvară, cel târziu iunie, și pe A1 Sibiu-Pitești Secțiunea 1 (Sibiu-Boița), 13,17 km, undeva spre final de an, înainte de termenul contractual (aprilie 2023).”

Realitatea? Centura Balș – 21 aprilie, Centura Slatina – 28 iulie și A1 Sibiu-Boița – 15 decembrie. Zestrea pe 2022: 53,02 km noi. România are acum în exploatare un total de 994,6 kilometri de autostradă și drum expres.”, subliniază API.

Podul suspendat de la Brăila

Sursa citată menționează că marea dezamăgire din 2022 a fost podul suspendat de la Brăila „căruia îi dădeam șanse bune de inaugurare în 2022. Dar interesul privat combinat cu impotența statului l-au amânat spre vara lui 2023.”

În data de 14 decembrie Asociația anunța: „Eșecul inaugurării acestui obiectiv (podul suspendat de la Brăila n.r.) în 2022 este un exemplu perfect de combinație nefastă între urmărirea interesului privat (profit) și impotența legendară a statului, recte CNAIR și MT. Contractul a fost semnat în 19.01.2018 cu o perioadă de proiectare de 12 luni și 36 de execuție.

Ordinul de începere a fost emis în 02.03.2018, dar cei 4 ani au primit extensii de timp, ultima de 193 zile (plus niște daune) decisă de instanță în 15.11.2022. Statul nu și-a făcut treaba. De exemplu, abia în mai 2021 a emis autorizația de construire aferentă celor aproximativ 15 km rămași din totalul celor 22 km de drumuri de legătură.

Așa că am trăit din promisiuni. Antreprenorul general, WeBuild, se bătea cu pumnul în piept în vara anului 2021 că la final de 2022 circulăm pe pod și pe ramura sudică, scurtă, între nodul cu DN22B Brăila-Galați și DN22 lângă Smârdan.

Da, în august 2021 era perfect fezabil ca până în decembrie 2022 să fie gata podul și conexiunea scurtă. Chiar și noi eram optimiști în 10 august 2021. Acum un an, pe 23.12.2021, văzând determinarea constructorilor și rezolvarea în sfârșit, în mare măsură, a blocajelor birocratice, vă ziceam): „lucrările avansează într-un ritm satisfăcător și avem șanse bune să trecem Dunărea pe noul pod la final de 2022″.

Dar la început de 2022 s-au acumulat întârzieri majore, mai întâi cu ridicarea segmentelor de tablier (probleme logistice și vânt puternic), apoi au fost amplificate de procedurile de sudare a tablierului din vară (se suda doar noaptea din cauza temperaturilor ridicate). Colac peste pupăză, din luna august WeBuild a apăsat puternic frâna pe drumurile de legătură. Avem noi promisiuni de inaugurare: aprilie-mai 2023 pentru ce trebuia deschis acum în decembrie și în august-septembrie 2023 latura nordică dintre pod și Jijila spre Tulcea. Sunt termene fezabile DOAR dacă vremea va colabora și DOAR dacă antreprenorul va binevoi să pună și muncitorii la treabă, nu doar avocații!”, arăta API în urmă cu câteva zile.

Centura București

Asociația susține că nici pe Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud) nu am fost mai norocoși.

Vă ziceam că avem șanse 50/50 de deschidere parțială pe lotul 2, între DN5 și DN6. Dar, în ciuda eforturilor și insistențelor noastre publice, antreprenorul și CNAIR s-au culcat pe o ureche și au ratat cu brio și acest obiectiv.”, explică API, adăugând că șanse foarte mici erau și pe Tronsonul 1 al DEx12 Craiova-Pitești.

Constructorul Tirrena Scavi nu s-a trezit din coma financiară adâncă în care se află de câțiva ani și, cel mai probabil, contractul se va rezilia în 2023.”, preciza sursa citată.

Pasajele de pe DNCB

Pasajul de la Domnești poate fi deschis la finalul verii/în toamnă și în decembrie nodurile rutiere Berceni și Oltenița.”, anunța Asociația Pro Infrastructură la începutul anului. Totuși, din 11 noiembrie circulăm pe Pasajul Domnești, „dar la Berceni și Oltenița mai așteptăm până cel puțin în martie-aprilie 2023.”, mențiobează API.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS